Doi adulți și cinci copii au fost transportați la spital, după ce o pasarelă din Gara Fluvială Călărași, care făcea legătura cu un ponton la brațul Borcea, ar fi intrat în balans și s-a îndoit, iar oamenii au alunecat în gol.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași, Ovidiu Tătăran, a precizat luni, pentru AGERPRES, că incidentul s-a petrecut în urmă cu o zi, în timpul evenimentului 'Dunărea ne unește'.
Astfel, mai multe persoane au urcat pe o pasarelă din metal pentru a se deplasa la un ponton pentru a fi preluate de o barcă, la brațul Borcea, iar pasarela 'ar fi intrat în balans' și 'ar fi cedat sub greutatea lor' și, cel mai probabil, 'pasarela s-a îndoit', a explicat sursa citată.
'Pasarela era la o înălțime de aproximativ 2 metri, iar când s-a îndoit, persoanele aflate pe aceasta au suferit o precipitare de o jumătate de metru', a completat purtătorul de cuvânt al ISU Călărași.
La fața locului au intervenit pompierii și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Călărași.
'În ziua de duminică, în jurul orei 18:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină, alături de colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, la un incident produs în Portul turistic Călărași, unde șapte persoane (doi adulți și cinci copii) au suferit diverse traumatisme în timp ce traversau o pasarelă care s-a avariat. (...) În urma acestui incident: un adult în vârstă de 33 ani, respectiv o mamă și copilul său, în vârstă de 8 ani, au fost preluați de către echipajul încadrat pe autospeciala SMURD, un alt copil de 4 ani împreună cu mama sa au fost preluați de un echipaj SAJ Călărași, copilul prezentând un traumatism abdominal, un minor, în vârstă de 16 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral a fost preluat, de asemenea, de una dintre ambulanțele SAJ Călărași, un alt minor, de 13 ani, care prezenta un traumatism la degetul membrului superior, a fost preluat de un echipaj SAJ Călărași, iar o fetiță de 10 ani ar fi suferit un atac de panică', se arată într-un comunicat de presă al ISU Călărași.
Niciuna dintre persoanele duse la spital nu a rămas internată, a precizat Ovidiu Tătăran.
Consiliul Județean (CJ) Călărași a declanșat un proces de evaluare a incidentului, în condițiile în care această pasarelă a fost preluată chiar în acest an de la Primăria Călărași, în cadrul unui proiect transfrontalier.
'Noi, CJ, am preluat pasarela de la Primăria Călărași. Noi facem propria noastră evaluare. A fost un proiect la Gara Fluvială și pasarela aceea ducea de la Gara Fluvială la un ponton, de unde urma să fie preluați pasagerii. Acum, pasarela era în administrarea CJ, a fost un proiect în care am fost și noi lider de proiect, dar procedura a fost organizată și derulată în cadrul Primăriei. Pasarela fusese preluată anul acesta în administrarea CJ de la Primăria Călărași, a fost un proiect transfrontalier', a declarat, pentru AGERPRES, administratorul public al județului Călărași, Bogdan Mihai. AGERPRES/(AS - redactor: Camelia Bigan, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
O pasarelă din Gara Fluvială Călărași a cedat sub greutatea oamenilor; șapte persoane - la spital

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









