Federația SANITAS îi transmite ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, că nu va participa miercuri la discuțiile pe tema legii salarizării.
''În după-amiaza zilei de ieri, 21 iulie, după publicarea deciziei Curții de Apel București, Federația SANITAS a primit o invitație pentru astăzi, 22 iulie 2026, ora 11:30, de la Unitatea pentru Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii, subiectul întâlnirii fiind 'discuții privind Legea salarizării'. Federația Sanitas a declinat invitația'', au arătat reprezentanții Federației.
În răspunsul transmis lui Pîslaru, sindicaliștii de la SANITAS au precizat că își doresc participarea la dialogul social și la consultări cu un Guvern cu puteri depline.
''Domnule ministru, după cum știți Curtea de Apel București a suspendat orice demers în legătură cu acest proiect de lege, așadar întâlnirea pe care ați propus-o azi nu va putea avea loc. Ne dorim participarea la dialogul social și la consultări cu un Guvern cu puteri depline, singurul care are legitimitate în redactarea unor proiecte de lege. În acest moment, Ministerul Muncii face parte dintr-un Guvern demis care nu poate adopta politici noi sau proiecte de lege și nici nu le poate negocia cu partenerii sociali'', a declarat sursa citată.
Curtea de Apel București a admis marți o cerere a Federației SANITAS și a dispus suspendarea procedurii proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice publicat pe site-ul Ministerului Muncii. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
SANITAS nu vine la discuțiile de la Ministerul Muncii pe legea salarizării: Ne dorim participarea la consultări cu un Guvern cu puteri depline

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









