Un bebeluș de 2,4 kilograme s-a născut, sâmbătă, într-o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani, ulterior fiind transportat în siguranță la Maternitatea Dorohoi, împreună cu mama sa, de 36 de ani, care se afla la cea de-a patra naștere.
Potrivit unei informări postată sâmbătă pe pagina de Facebook a SAJ Botoșani, un echipaj al Substației Darabani a intervenit în localitatea Scutari, din comuna Mileanca, pentru o pacientă de 36 de ani, gravidă la termen, aflată la a patra naștere, cu membrane rupte și contracții uterine.
În contextul unei sarcini nedispensarizate și al evoluției rapide a travaliului, echipajul a evaluat și monitorizat pacienta, iar la intrarea în municipiul Dorohoi a asistat nașterea în ambulanță.
Nou-născutul a avut scor Apgar 8.
La naștere a fost identificată o circulară simplă de cordon ombilical, gestionată corespunzător de echipaj.
Intervenția a fost asigurată de echipajul BT 58 SJA - Substația Darabani, format din asistent medical Liliana Mironescu și ambulanțier Sebastian Miron.
Mama și nou-născutul au fost predați în siguranță personalului Maternității Dorohoi. AGERPRES / (AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Botoșani: Naștere asistată de echipajul de pe ambulanță; nou-născutul și mama au fost transportați ulterior la maternitate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste m
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință d
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean









