Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a reacționat duminică după ce un echipaj al Serviciului de Ambulanță Cluj a fost atacat în timpul unei misiuni, precizând că dezinformarea despre o așa-zisă 'ambulanță neagră care fură copii' a stat la baza incidentului.
'O minciună distribuită pe un telefon, prin rețele de socializare, a ajuns să însemne un salvator în sala de operație, un pacient pus în pericol și o ambulanță nouă scoasă temporar din serviciu. Ambulanțele SAJ și SMURD și oamenii care lucrează pe ele au o singură misiune: să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ajutor și să salveze vieți. Astăzi sunt alături de colegul nostru rănit și de întregul echipaj al SAJ Cluj, după ce ambulanța pe care acesta o conducea, aflată în misiune și transportând un pacient, a fost blocată și atacată, pe fondul informațiilor false răspândite în mediul online despre așa-zisa 'ambulanță neagră care fură copii'', a transmis Raed Arafat într-o postare pe Facebook.
El a subliniat că violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă și că dezinformarea care generează astfel de situații trebuie tratată cu maximă seriozitate.
'Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă. Iar dezinformarea care poate conduce la asemenea acte trebuie tratată cu maximă seriozitate de autorități, de platformele de socializare și de fiecare dintre noi. O ambulanță care vine să salveze nu poate deveni ținta violenței din cauza unei minciuni răspândite online!', a mai scris șeful DSU.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj a fost atacat cu bâte, topoare și pietre în timp ce intervenea pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient din comuna Recea-Cristur, șoferul autospecialei fiind rănit grav, a informat duminică Ministerul Sănătății, care a condamnat ferm agresiunea. AGERPRES/ (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Raed Arafat, după atacul asupra echipajului de Ambulanță de la Cluj: Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









