Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinanțat de Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat transmis presei, proiectul are o valoare totală de 17,74 milioane de lei, dintre care aproximativ 17,49 milioane de lei reprezintă finanțare eligibilă nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Proiectul se desfășoară în perioada ianuarie 2026 - octombrie 2028.
Una dintre principalele componente ale proiectului este elaborarea a șase instrumente unitare de practică medicală, bazate pe cele mai recente date și dovezi științifice. Acestea vor aborda aspecte importante privind îngrijirea mamei, nou-născutului și copilului mic.
Printre temele vizate se numără screeningul neonatal, administrarea oxigenului la nou-născutul prematur, alimentația enterală și parenterală a prematurului, monitorizarea ambulatorie a prematurilor și a nou-născuților cu patologii perinatale, examinarea medicală periodică a copilului mic, precum și consilierea și îngrijirea în timpul sarcinii și perioadei perinatale pentru persoanele din grupuri vulnerabile, cu accent pe adolescente.
'Nu vorbim despre înlocuirea judecății clinice a medicului, ci despre existența unor repere comune, actualizate, pentru situații în care continuitatea îngrijirii este esențială. Mama sau copilul pot trece prin mai multe servicii și pot fi văzuți de profesioniști diferiți. Este important ca fiecare să își cunoască rolul și să existe o logică a continuării îngrijirii de la o etapă la alta', a declarat Octaviana Cristea, director Medical al INSMC și manager al proiectului SEPA, citată în comunicat.
Proiectul prevede formarea a 1.141 de persoane, prin 83 de cursuri organizate la nivel național, iar minimum 1.073 dintre participanți urmează să fie certificați. Cursurile vor avea componente teoretice și practice și vor fi creditate de organizațiile profesionale competente.
SEPA include și un curriculum dedicat intervenției asistentului social în unități sanitare și comunitate - comunicare și suport pentru grupurile vulnerabile.
'Pentru grupurile vulnerabile, accesul la servicii nu înseamnă numai existența serviciului. Trebuie să vedem dacă persoana ajunge efectiv la el și ce se întâmplă atunci când există bariere sociale sau de comunicare. De aceea, în SEPA, lucrăm și cu profesioniști din comunitate și cu asistenți sociali. Avem nevoie ca partea medicală și cea socială să se poată conecta atunci când situația beneficiarului o cere', a susținut Ioana Dărămuș, director de program la Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









