Peste 550 de specialiști din 15 domenii ale pediatriei vor participa la cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale a Societății Române de Pediatrie - 'Actualități în Pediatrie', care are loc în perioada 16-19 septembrie la Poiana Brașov, eveniment dedicat educației medicale continue, schimbului de experiență și celor mai noi informații relevante pentru practica pediatrică.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, programul științific va reuni 49 de speakeri, va cuprinde 21 de sesiuni și 4 workshopuri 'Meet the Experts', oferind participanților atât acces la informații medicale actualizate, cât și oportunitatea de a interacționa direct cu experții și de a participa la activități practice.
'Creșterea cu aproximativ 20% a numărului estimat de participanți față de ediția precedentă reprezintă pentru noi un semnal important și confirmă interesul comunității pediatrice pentru un eveniment construit în jurul educației medicale de calitate, al schimbului de experiență și al colaborării. Ne propunem să reunim, în acest an, peste 550 de participanți și 49 de speakeri într-un program care va acoperi 15 specialități pediatrice', a declarat Doina-Anca Pleșca, președintele Societății Române de Pediatrie.
Evenimentul va fi organizat de Societatea Română de Pediatrie, sub egida a patru importante universități de medicină din România: Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, Universitatea de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' Târgu Mureș.
Unul dintre punctele de interes ale ediției din acest an îl vor reprezenta workshopurile 'Meet the Experts'. Acestea au fost publicate recent pe site-ul evenimentului și vor beneficia deja de un interes crescut din partea participanților, iar numărul acestora va fi stabilit în funcție de specificul fiecărui workshop, de complexitatea aplicațiilor practice, precum și de materialele și aparatura necesare.
În funcție de specificul fiecărui workshop, experții vor pune la dispoziția participanților echipamente și tehnologii medicale specifice, printre care ecografe, sonde, gastroscoape și aparatură de resuscitare. De asemenea, componenta educațională va include și utilizarea Realității Virtuale, prin intermediul căreia vor putea fi accesate modele digitale și scenarii interactive menite să îmbunătățească experiența de învățare.
Astfel, workshopurile vor combina demonstrațiile realizate de experți cu simularea, lucrul în echipă și practica directă, oferind participanților oportunitatea de a-și exersa competențele într-un cadru educațional controlat.
'Ne dorim ca educația medicală să însemne mai mult decât transmiterea de informații. Prin workshopurile 'Meet the Experts', participanții vor avea posibilitatea să lucreze efectiv cu aparatura, să exerseze tehnici, să colaboreze în echipă și să învețe direct de la experți. Considerăm că această abordare, bazată pe experiență practică și interacțiune, va aduce un plus important programului științific al conferinței', a precizat Oana Cristina Mărginean, președintele/coordonatorul științific al conferinței și coordonator al unuia dintre workshopurile 'Meet the Experts'. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Peste 550 de specialiști vor participa la Conferința Națională a Societății Române de Pediatrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









