Specialiști din țară și străinătate se întâlnesc în perioada 30 septembrie - 3 octombrie, la Iași, pentru a lua parte la manifestările organizate în cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie 'Socola', perioadă în care sunt organizate, sub genericul 'Sănătatea mintală în era digitală', conferințe, workshopuri și dezbateri despre inteligența artificială, realitatea virtuală și transformarea digitală a medicinei.
Managerul Institutului de Psihiatrie 'Socola' Iași, dr Cristina-Elena Dobre, a declarat, marți, că ediția din acest an a manifestării aduce în prim-plan provocările și oportunitățile pe care tehnologia le generează în domeniul sănătății mintale.
'Timp de patru zile, medici psihiatri, psihologi, cadre universitare, cercetători, dieteticieni, rezidenți, doctoranzi, asistenți medicali și tineri specialiști vor discuta despre modul în care digitalizarea schimbă practica medicală și despre felul în care noile tehnologii pot fi integrate responsabil în evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților', a declarat, pentru AGERPRES, dr. Cristina-Elena Dobre.
Participanții vor putea lua parte, miercuri, 30 septembrie, la workshopul 'Psihiatrie imersivă - realitatea virtuală în evaluarea și tratamentul tulburărilor psihice', precum și la workshopul 'Neurolith - Inovație și accesibilitate în era digitală'. Programul include, de asemenea, cursul pre-conferință 'Transformarea digitală în medicină - provocări și oportunități', precum și sesiuni dedicate inovațiilor digitale în sănătatea mintală, managementului medical în era digitală și psihiatriei personalizate.
'Trăim într-o perioadă în care tehnologia evoluează într-un ritm fără precedent, iar medicina nu poate rămâne în afara acestei transformări. În psihiatrie, inteligența artificială, realitatea virtuală și instrumentele digitale pot deschide noi direcții pentru evaluare, intervenție și cercetare. Este însă esențial ca această evoluție să fie însoțită de responsabilitate și de o permanentă preocupare pentru pacient. Tehnologia trebuie să fie un instrument în sprijinul actului medical, nu un înlocuitor al relației dintre pacient și profesionist', a declarat dr. Dobre.
Tot miercuri, 30 septembrie, la ora 14:30, va fi semnat și Protocolul de Colaborare între Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase 'Prof. Dr. Matei Balș', în cadrul proiectului care vizează managementul hepatitelor B, B+D și C, precum și testarea și tratamentul HIV. Demersul urmărește consolidarea colaborării dintre cele două instituții și dezvoltarea unor direcții comune în beneficiul pacienților.
De asemenea, joi, 1 octombrie, una dintre sesiunile importante ale conferinței este dedicată relației dintre psihiatrie, medicina legală și inteligența artificială, cu accent pe provocările, oportunitățile și perspectivele interdisciplinare generate de dezvoltarea tehnologiilor digitale.
În aceeași zi se va semna Acordul de parteneriat privind cooperarea instituțională, medicală, științifică și profesională în domeniul psihiatriei și sănătății mintale dintre Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași și Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic de Psihiatrie (IMSP SCP) din Chișinău, Republica Moldova.
Continuând tradiția începută în urmă cu patru ani, tot joi, 1 octombrie, va fi organizată o nouă sesiune a întâlnirilor cu managerii de spitale din țară sub titlul 'Provocări manageriale în era digitală'.
În aceeași zi, în program au fost incluse și teme care privesc impactul mediului digital asupra comportamentului și sănătății mintale, printre acestea numărându-se comportamentul alimentar în era digitală: mecanisme, influențe și intervenții.
'Zilele Institutului 'Socola' Iași vor avea anul acesta și o importantă componentă istorică: Secția Șipote marchează centenarul, printr-o sesiune dedicată evoluției sale, de la 'Așezământul pentru ocrotirea defectivilor' la integrarea în psihiatria modernă', a precizat dr. Cristina-Elena Dobre.
Programul de vineri, 2 octombrie, va include o sesiune susținută de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, o sesiune destinată psihologilor și, pentru prima dată, un simpozion dedicat psihiatriei pediatrice.
Sâmbătă, 3 octombrie, atenția se mută și către rezidenți, doctoranzi și tineri specialiști, care vor avea propria sesiune în cadrul conferinței. Programul va include, de asemenea, un workshop susținut de Asociația Română de Terapie Comportamentală și Cognitivă.
'Prin Zilele Institutului de Psihiatrie 'Socola' Iași ne dorim să aducem împreună specialiști din domenii diferite, să încurajăm dialogul și schimbul de experiență și să discutăm concret despre viitorul sănătății mintale. Este, în același timp, o oportunitate de a pune Iașul pe harta dezbaterilor privind transformarea digitală a medicinei', a mai evidențiat dr. Cristina-Elena Dobre. AGERPRES / (A, AS - redactor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Iași: Specialiștii discută despre impactul tehnologiei asupra sănătății mintale, la Zilele Institutului de Psihiatrie 'Socola'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









