O tumoră de 10 kilograme, care ocupa în totalitate partea dreaptă a abdomenului și deplasase mai multe organe vitale, a fost extirpată de medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila de la un pacient în vârstă de 56 de ani, au transmis, miercuri, reprezentanții unității medicale.
Pacientul a fost internat pe 6 septembrie, cu o tumoră de 30/25 centimetri și o greutate de 10 kg, care din cauza volumului foarte mare determinase deplasarea ficatului, rinichiului drept și intestinelor spre partea stângă a abdomenului.
'O intervenție chirurgicală de o complexitate extremă a salvat viața unui pacient în vârstă de 56 de ani, demonstrând încă o dată profesionalismul și dedicarea echipei noastre medicale din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală 1. Pacientul a fost internat pe data de 6 septembrie 2026 cu un diagnostic extrem de sever: o tumoră de dimensiuni uriașe (30/25 cm și o greutate de 10 kilograme), care ocupa în totalitate abdomenul drept. Din cauza volumului masiv, tumora dislocase complet organele vitale - ficatul, rinichiul drept și intestinele - împingându-le spre partea stângă a abdomenului. Acest lucru a transformat operația într-o cursă contra-cronometru, cu un grad extrem de ridicat de dificultate și riscuri majore', potrivit unei postări publicate, miercuri, pe pagina de Facebook a SCJU Brăila.
Intervenția a fost realizată de echipa medicală din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală 1, și 'datorită unei pregătiri preoperatorii riguroase și a preciziei echipei de chirurgi, s-a reușit extirparea completă a tumorii'.
Potrivit reprezentanților spitalului, evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, acesta fiind monitorizat și îngrijit timp de două săptămâni înainte de externare.
'Postoperator, evoluția pacientului a fost excelentă. După două săptămâni de monitorizare atentă și îngrijire devotată, de curând bărbatul a fost externat, întorcându-se acasă, la familie. Felicitări întregii echipe medicale din Secția Chirurgie Generală, medicilor anesteziști și asistentelor care au contribuit la această mare victorie pentru viață', se mai arată în postarea SCJU Brăila. AGERPRES / (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Brăila: Tumoră de 10 kilograme - extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani de către medicii Spitalului Județean

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









