Două uragane puternice și o furtună tropicală care se intensifică au traversat miercuri Oceanul Pacific, ale cărui ape sunt încălzite de un fenomen El Nino de o intensitate fără precedent, transmite joi AFP.
Uraganul Lowell a atins miercuri categoria a 5-a, cea mai înaltă, în timpul deplasării sale în direcție vestică, urmat de uraganul Karina (categoria a 4-a).
Ambele ar urma să treacă la distanță de coastele din Hawaii, potrivit Centrului Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.
'Valurile generate de Lowell se propagă spre nord și vor afecta unele părți ale insulelor hawaiene în următoarele zile', a declarat NHC, ceea ce ar putea crea condiții periculoase în apropierea coastelor.
Hawaii este încă în curs de refacere după trecerea, la jumătatea lunii august, a uraganului Lala, care a provocat inundații.
Lowell și Karina sunt urmate de furtuna tropicală Marie, situată în prezent la câteva sute de kilometri de coastele mexicane, care 'ar urma să devină un uragan', potrivit NHC.
'Încălzirea asociată cu El Nino creează condiții propice pentru aceste furtuni, alimentate în mare parte de apele calde', a declarat pentru AFP Julia Cole, specialistă în climatologie la Universitatea din Michigan.
O succesiune de trei furtuni 'este cu siguranță un fenomen rar', a adăugat specialista.
O succesiune similară, de patru cicloane, s-a produs în 2015, un alt an marcat de un fenomen El Nino intens.
'Sistemul climatic s-a încălzit cu adevărat în ultimii douăzeci de ani', a afirmat Benjamin Kirtman, de la Universitatea din Miami, subliniind că temperatura apelor de suprafață se află deja la niveluri aproape record.
Potrivit Agenției Americane pentru Observarea Oceanelor și Atmosferei (NOAA), El Nino din acest an are 69% șanse să devină cel mai intens fenomen de acest fel înregistrat vreodată. Acesta provoacă deja fenomene meteorologice extreme în întreaga lume, deși se preconizează că va atinge apogeul abia în noiembrie.
Acest fenomen climatic, ce are loc o dată la doi până la șapte ani, apare atunci când vânturile din est, care în mod normal rețin apele calde în vestul Pacificului, slăbesc temporar, permițând acestora din urmă să revină la suprafață și să se deplaseze către est.
Atunci când temperaturile de la suprafață se mențin peste valori normale timp de câteva luni, acest lucru provoacă mai multe furtuni deasupra regiunii, cu repercusiuni asupra întregii atmosfere terestre.
În consecință, clima devine mai caldă și mai secetoasă în anumite zone, iar în altele mai răcoroasă și mai umedă.
Potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice amplifică efectele fenomenului El Nino.
Nu există însă un consens cu privire la faptul că schimbările climatice ar intensifica fenomenul El Nino în sine, chiar dacă încep să apară dovezi în acest sens. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Trei cicloane formate simultan în Oceanul Pacific, un 'fenomen rar' favorizat de El Nino

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zborul flydubai: Copilotul omanez plănuia un atac sinucigaș pe aeroportul din Tel Aviv (procuror EAU)
Copilotul omanez al zborului companiei flydubai cu destinația Tel Aviv a intenționat să preia controlul avionului plecat din Dubai și să prăbușească aeronava într-un terminal al aeroportului Ben Gurion pe 30 septembrie, într-un atac sinucigaș, planul fiind însă dejucat de celălalt pilot, a declarat vineri procurorul general al Emiratelor Arabe Unite (EAU),
Leon al XIV-lea aprobă alegerea lui Luis Tagle drept primul decan asiatic al Colegiului Cardinalilor
Papa Leon al XIV-lea a aprobat alegerea cardinalului filipinez Luis Tagle în funcția de decan al Colegiului Cardinalilor, a anunțat vineri Vaticanul, primul cleric asiatic ales în fruntea unui grup de elită care, la un moment dat, îl va alege pe succesorul lui Leon, informează Reuters. Fost episcop de Manila, Tagle este înalt de
Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la un protest de amploare la Bruxelles împotriva măsurilor de austeritate
Câteva sute de protestatari s-au ciocnit vineri cu forțele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei manifestații organizate împotriva tăierilor bugetare planificate de guvernul federal belgian, relatează dpa. Protestatarii au aruncat cu obiecte în polițiști și au incendiat biciclete publice, a informat agenția de știri Belga. F
Franța: Peste 6.900 de rețineri de la începutul protestelor elevilor
Peste 6.900 de persoane au fost reținute de la începutul protestelor elevilor în Franța, declanșate în urmă cu aproximativ două săptămâni, 86% dintre aceste persoane fiind minori, și au fost inițiate proceduri judiciare împotriva a 2.376 dintre cei reținuți, conform datelor anunțate vineri de Ministerul francez al Justiției, relatează agenția EF
Poliția poloneză arestează adolescenți care au amenințat că după atacurile din școli va urma o 'vinere însângerată'
Poliția poloneză a anunțat vineri că a arestat mai mulți adolescenți, în special pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuțitul în școli, în timp ce autoritățile încearcă să îi calmeze pe cei îngrijorați că ar putea fi o 'vineri însângerată', transmite Reuters. Pe rețelele socia
Italia: Circa 30.000 de sticle de vin în valoare de cinci milioane de euro au fost furate de la o cramă
Prestigioasa cramă Marchesi Antinori din Toscana, în centrul Italiei, a raportat furtul a 30.000 de sticle de vin, evaluate la aproximativ cinci milioane de euro, în ceea ce ar fi cel mai mare jaf de vinuri din țară, potrivit ediției de vineri a ziarului Corriere della Sera, citat de EFE. Potrivit declarațiilor făcute de directorul
Turcia: Cinci morți, între care trei copii, după prăbușirea unei clădiri la Istanbul
Cinci oameni, între care trei copii, și-au pierdut viața joi dimineață la Istanbul, după ce primele trei niveluri ale unei clădiri cu șapte etaje s-au prăbușit, transmite AFP, care relatează că anunțul a fost făcut vineri de biroul guvernatorului orașului. 'Operațiunile de căutare și salvare în zona acoperită de dărâmătur
Spania: Noi proteste în întreaga țară, după decesul pensionarei devenite simbol al manifestațiilor pentru dreptul la locuințe
Zeci de mii de oameni din întreaga Spanie au ieșit în stradă joi seara pentru a-i aduce un omagiu lui Maricarmen Abascal, femeia în vârstă de 87 de ani care a decedat la două săptămâni după ce a fost evacuată din locuința sa, ceea ce a relansat protestele împotriva evacuărilor și a crizei locuințelor din țară, au consemnat dpa, AFP








