O echipă internațională de cercetători a ajuns la concluzia că o cantitate uriașă de 12,5 trilioane de tone de gheață polară a dispărut din Groenlanda și Antarctica începând cu anii '70, în urma analizei celei mai extinse serii de date din istorie provenită de la observații prin satelit, transmite miercuri Space.com care citează un studiu realizat cu sprijinul NASA și al Agenției Spațiale Europene (ESA), ce a fost publicat în revista Scientific Data.
Această concluzie dezvăluie amploarea reală a pierderii de gheață polară în ultimele aproximativ cinci decenii. Această evidență cuprinzătoare acoperă perioada începând cu anul 1972 pentru Groenlanda și 1979 pentru Antarctica, extinzându-se până în 2023. Datele provin din 42 de studii și 27 de misiuni satelitare diferite. Dintre cele 12,5 trilioane de tone de gheață pierdute, cea mai mare parte a provenit din calotele glaciare ale Groenlandei.
'Analizând datele încă din anii '70, putem observa acum modul în care calotele glaciare s-au modificat de-a lungul a jumătate de secol', a declarat într-un comunicat Ines Otosaka, coordonatoarea studiului și cercetătoare la Universitatea Northumbria din Marea Britanie.
Noua serie de date, cunoscută sub numele de 'Ice Sheet Mass Balance Inter-comparison Exercise' (IMBIE), oferă cea mai completă imagine a pierderii de gheață polară din ultimele decenii. Această analiză detaliată a evoluției pierderii de gheață a evidențiat, de asemenea, o creștere a nivelului mării cu peste 3 centimetri în intervalul respectiv.
'O creștere a nivelului mării cu trei centimetri poate părea nesemnificativă, însă aceasta expune între șase și nouă milioane de oameni riscului de inundații și eroziune costieră. Având în vedere că se preconizează pierderi mult mai mari de gheață din calotele glaciare în deceniile următoare, evaluările globale precum IMBIE sunt esențiale pentru protejarea comunităților afectate de schimbările climatice', a declarat coautorul Andrew Shepherd, directorul Facultății de Geografie și Științe Naturale din cadrul Universității Northumbria și fondator al IMBIE.
Cercetătorii au constatat că 84% din pierderea de gheață polară înregistrată a fost cauzată de accelerarea fluxului ghețarilor în timp, în timp ce doar 16% din această pierdere a provenit din topirea gheții de la suprafață.
'Peste patru cincimi din gheața pierdută a fost evacuată în ocean de ghețari care se deplasau mai rapid, în loc să se topească la suprafață - ceea ce ne indică faptul că tendința pe termen lung este determinată de răspunsul dinamic al calotelor glaciare la încălzirea oceanelor', a declarat Otosaka.
Datorită acestor înregistrări, nu doar că observăm pierderea generală de gheață din ultimele decenii, dar putem identifica și perioade în care acest fenomen a fost mai accentuat. Conform datelor, începând cu anii '90, gheața a început să dispară într-un ritm mult mai intens. De exemplu, în Groenlanda, în anii '80, se pierderea gheață într-un ritm de aproximativ 66 de miliarde de tone pe an. Ajungând în anii 2010, volumul a crescut brusc la aproximativ 291 de miliarde de tone de gheață pierdute anual. O schimbare similară a fost observată în Antarctica: de la o pierdere de aproximativ 53 de miliarde de tone pe an în anii '80, s-a ajuns la 222 de miliarde de tone în anii 2010.
'Durata extinsă a perioadei monitorizate, numărul mai mare de echipe participante și capacitatea noastră îmbunătățită de a evalua incertitudinile fac din aceasta cea mai solidă evaluare a bilanțului de masă al calotelor glaciare realizată până în prezent. Sateliții ne oferă dovezi la scară continentală, an de an, despre ceea ce se întâmplă în prezent. Exact de acest lucru avem nevoie pentru a testa modelele și a reduce incertitudinile legate de proiecțiile privind viitoarea creștere a nivelului mării', a declarat în comunicat Tyler Sutterly, de la Universitatea din Washington, coautor principal al studiului.
'Aceste rezultate demonstrează importanța fundamentală a utilizării sateliților pentru monitorizarea calotelor glaciare și pentru evaluarea modelelor folosite la prognozarea efectelor schimbărilor climatice. Continuarea misiunilor precum CryoSat-2 și Sentinel, precum și menținerea seriei de date climatice pe termen lung privind calotele glaciare, sunt esențiale pentru deceniile următoare', a adăugat, în același comunicat, Diego Fernandez, cercetător în cadrul ESA.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Peste 12,5 trilioane de tone de gheață polară au dispărut din anii '70

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Britanicul inculpat pentru uciderea ex-deputatei Widdecombe, acuzat în instanță de tentativă de pătrundere în locuința lui Farage
Bărbatul inculpat pentru uciderea fostei deputate britanice Ann Widdecombe în această vară a compărut miercuri în fața unei instanțe, fiind acuzat de tentativă de pătrundere prin efracție în locuința lui Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, în 2025, transmite Reuters. Britanicul Joshua Kerry, în vârst
Polonia: Șapte răniți cu cuțitul într-un liceu, suspectul a fost arestat (poliția)
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat în orașul Ostroleka, din nordul Poloniei, după ce a rănit cu cuțitul șapte persoane în liceul profesional unde era elev, a anunțat miercuri poliția, transmit AFP și Reuters. Faptele s-au produs 'în proximitatea și în incinta' liceului profesional nr.4
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic









