Poliția italiană a descoperit peste trei milioane de euro ascunși în pereții casei unui baron al drogurilor din Napoli, în urma unei informații primite, a declarat miercuri un important oficial din cadrul biroului procurorului antimafia, relatează AFP.
Confiscarea a avut loc în cadrul unei anchete lansate în 2023, care a dus luni la arestarea a 34 de persoane acuzate de apartenență la o organizație criminală și utilizarea unor metode de tip mafiot pentru traficul de droguri.
Banii și mai multe arme au fost confiscate anul trecut la o proprietate din Caivano, o suburbie a orașului Napoli, în sudul Italiei, aflată sub controlul Camorra, a declarat pentru AFP procurorul din Napoli, Nicola Gratteri.
Informația a fost oferită de un suspect arestat în iulie 2025, care a devenit martor al acuzării. La două zile după arestare, poliția a percheziționat locuința.
'Știam cu toții că banii erau acolo, dar nu știam exact unde, așa că am căutat în toată casa. Teancuri de bani erau ascunși în pereți, în compartimente încorporate în mobilier', a adăugat Gratteri.
'Alți bani erau ascunși sub podea și sub cada de duș. Am găsit, de asemenea, puști Kalașnikov, arme de uz militar' și 'ceasuri de colecție', a adăugat el.
Ancheta s-a concentrat asupra unui cartier din Caivano cunoscut ca un centru al traficului de droguri, în special cocaină.
Informatorul a spus poliției că banii erau păstrați de soția baronului drogurilor, ai cărei copii minori făceau parte dintr-o echipa însărcinată cu monitorizarea permanentă a acestora, potrivit site-ului local de știri Anteprime24.
Ascunzătorile erau, de asemenea, protejate de sisteme electronice de securitate, relatează site-ul.
Camorra, care operează în general în regiunea Napoli, este unul dintre cele trei principale grupuri de crimă organizată din Italia, alături de Cosa Nostra siciliană și 'Ndrangheta în Calabria.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Poliția italiană a descoperit trei milioane de euro ascunși în casa unui baron al drogurilor din Napoli

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Șapte răniți cu cuțitul într-un liceu, suspectul a fost arestat (poliția)
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat în orașul Ostroleka, din nordul Poloniei, după ce a rănit cu cuțitul șapte persoane în liceul profesional unde era elev, a anunțat miercuri poliția, transmit AFP și Reuters. Faptele s-au produs 'în proximitatea și în incinta' liceului profesional nr.4
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E









