Regele Charles al III-lea, care va călători în Caraibe la sfârșitul lunii octombrie, 'nu va evita' subiectul sclaviei din perioada colonială și va evoca 'zilele cele mai întunecate' din istoria britanică pe parcursul vizitei sale, a anunțat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham, citat de AFP.
Călătoria monarhului britanic, în vârstă de 77 de ani, care urmează în continuare un tratament împotriva unui tip de cancer ce nu a fost dezvăluit public, se va desfășura în perioada 27 octombrie - 4 noiembrie.
Regele Charles al III-lea este așteptat mai întâi în Bahamas, apoi se va deplasa în Guyana, singura țară din Commonwealth situată pe continentul sud-american.
Suveranului britanic i se va alătura ulterior și soția sa, regina Camilla, în Antigua și Barbuda, un stat insular din Marea Caraibilor, unde va avea loc reuniunea șefilor de guverne din Commonwealth în perioada 1-4 noiembrie.
Această reuniune va avea loc 'într-un moment important' al istoriei relațiilor dintre Regatul Unit și țările din Caraibe, a precizat Palatul Buckingham în cadrul unei informări pentru presă.
'Discuții importante sunt în curs de desfășurare privind moștenirea colonială și consecințele transgeneraționale ale comerțului transatlantic cu sclavi', a transmis Palatul Buckingham.
În 2021, în timpul unei vizite în Barbados, regele Charles, pe atunci prinț de Wales, a descris sclavia drept 'o atrocitate' care 'pătează pentru totdeauna istoria noastră'.
'Programul vizitei nu va încerca să evite subiectul 'celor mai întunecate zile ale trecutului nostru', după cum a afirmat Majestatea Sa', a adăugat Palatul Buckingham.
'Dar, în conformitate cu dorințele țărilor gazdă, vizita se va concentra în primul rând pe prezentul dinamic și pe viitorul promițător al fiecăreia dintre aceste state'.
Guvernul britanic refuză să plătească despăgubiri pentru rolul avut în trecut de Regatul Unit în ceea ce privește sclavia.
La începutul lunii septembrie, Guvernul jamaican i-a transmis o petiție regelui Charles al III-lea 'pentru a susține campania (...) privind acordarea de despăgubiri pentru strămoșii africani care au suferit în timpul sutelor de ani de sclavie'.
'Regatul Unit nu plătește (despăgubiri) și nu o va face niciodată', a declarat un purtător de cuvânt de la Downing Street Nr. 10, reședința oficială a prim-miniștrilor britanici.
Vizita regelui Charles al III-lea va coincide cu Ziua Independenței statului Antigua și Barbuda, marcată pe 1 noiembrie, în timp ce vizita sa în Guyana va coincide cu cea de-a 60-a aniversare a independenței acestei țări.
Fiul cel mare al regelui Charles, prințul William, a vizitat și el regiunea Caraibe împreună cu soția sa, Kate, în 2022, însă acel turneu s-a transformat într-un fiasco, fiind marcat de manifestații ostile și erori de comunicare.
Cuplului princiar britanic i s-a cerut atunci să prezinte scuze pentru trecutul sclavagist al Regatului Unit. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Regele Charles al III-lea va evoca 'zilele întunecate' ale colonialismului în timpul vizitei sale în Caraibe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica
Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale altor experiențe negative(OMS)
Doi din trei tineri europeni afirmă că au fost victime ale abuzurilor, neglijării, violenței domestice sau altor 'adversități' similare, conform unui sondaj realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în colaborare cu Universitatea John Moores din Liverpool, Regatul Unit, transmite marți agenția de presă EFE. Sondajul publ









