Rămânem în alertă pe toată această perioadă cu alerte de ploi și inundații și suntem pregătiți să intervenim acolo unde situația o va impune, a transmis secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Raul Pop, la ședința extraordinară a Comitetului ministerial pentru situații de urgență, convocat marți, ca urmare a avertizărilor emise de Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

'În această dimineață a fost extinsă avertizarea de Cod Roșu la nivelul județelor Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, unde cantitățile de apă pot fi cuprinse între 80 - 100 l/mp, izolat 120 - 140 l/mp. Și avertizarea de Cod Portocaliu a fost extinsă ca arie, incluzând și județele Olt, Bacău și Vaslui, unde sunt prognozate cantități de apă de 60 - 90 l/mp, izolat 100 l/mp. Pentru județele aflate sub Cod roșu, recomandarea este să se evite trecerile prin vad și, în măsura în care este posibil, deplasările. Rămânem în alertă pe toată această perioadă și suntem pregătiți să intervenim, acolo unde situația o va impune', a precizat Pop, citat într-un comunicat de presă al instituției, transmis AGERPRES.

La rândul lor, reprezentanții Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) au subliniat că, în perioada vizată de avertizări, echipele rămân în dispozitiv, iar atenția va fi concentrată și pe zona județului Tulcea.

'Totodată, la nivelul Capitalei, s-a mărit capacitatea de atenuare, pentru a putea tranzita volume mai mari de precipitații și se discută cu Apa Nova București, astfel încât, în această seară, în funcție de precipitațiile înregistrate, să se ia decizii coordonate care să conducă la limitarea efectelor, având în vedere cantitățile de precipitații prognozate', se arată în comunicat.

De asemenea, reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și cei ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGS) au adăugat că sunt pregătite forțe și mijloace de intervenție care se deplasează spre județele Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu, unde vor ajunge cu motopompe, camioane, microbuze și bărci.

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat, marți, Comitetul ministerial pentru situații de urgență (CMSU), constituit la nivelul instituției, pe fondul emiterii de atenționări și avertizări meteorologice, dar și a alertelor hidrologice de inundații. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)