Spionul care intră prin efracție în diferite obiective din lume, se bate de unul singur cu o armată de oameni și iese la fel de impecabil cum a intrat este doar un mit, a declarat președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe (ACMRR -SIE), general (r) Valeriu Rușeț, care a precizat însă că tinerii cu o inteligență peste medie care pun interesul general al țării mai presus de dorințele personale pot să devină ofițeri de informații dacă își doresc acest lucru.
Fost șef al Direcției Personal din cadrul SIE, generalul Rușeț a participat miercuri, la Biblioteca Județeană 'Antim Ivireanul' Vâlcea, alături de redactorul-șef al revistei Periscop, generalul (r) Ioan Popa, și alte cadre militare din serviciile de informații din România, la un simpozion pe tema culturii de securitate și le-a vorbit celor prezenți, între care s-au aflat și câțiva liceeni din Râmnicu Vâlcea, despre spionaj ca profesie.
'Dintre miturile acestea ale serviciilor de spionaj, să știți că nu practicăm săritura cu parașuta, nu intrăm prin efracție în obiectivele vizate, nu lucrăm individual. Vedeți prin filme oameni impecabili care intră într-un conflict armat, bătaie, ies de acolo la fel de impecabili și uite mitul lui 007, spionul perfect. În străinătate, un coleg de al nostru sau un coleg al oricărui serviciu de informații să știți că nu lucrează singur. Are în spate o pleiadă întreagă de colegi, toți foarte bine pregătiți în diverse domenii de activitate și, într-adevăr, momentele dificile, momentele cheie îi aparțin decizional omului care este operativ în teren, dar se încadrează în instrucțiunile și ordinele pe care le primește de acasă', a afirmat generalul SIE.
El a menționat că în ultimele trei decenii Serviciul de Informații Externe a modernizat și eficientizat procedurile de recrutare, astfel că tinerii care vor au șanse mari să fie selectați și să devină spioni, dacă îndeplinesc și cerințele.
'Un serviciu de spionaj nu caută genii și în acest context, nici noi nu căutăm genii. Căutăm oameni normali. Mesajul nostru pentru tineri este unul singur: dacă poți să cedezi din dorințele tale în favoarea dorințelor generale ale acestui popor, a necesităților României de a promova pe plan internațional, ești binevenit. (...) Noi ne asumăm pregătirea profesională și pregătirea de specialitate, numai că ei trebuie să aibă anumite calități, respectiv să aibă o inteligență peste medie, abilități de comunicare, abilități de însușire a limbilor străine, abilități de a lua decizii într-un timp foarte scurt, deci de a răspunde unor cerințe în timp util, de a acționa și a putea să relaționeze într-un spațiu care este ostil și, bineînțeles, că trebuie să aibă și disponibilitatea, pentru că acest lucru îți impune și sacrificii, să execuți misiuni în străinătate. Ca valori - și trebuie să înțelegeți că trebuie să punem mare accent pe aceste valori - sunt patriotismul, pentru că trebuie să fim mândri că acționăm în interesul țării noastre, integritatea, pentru că acționăm la standarde înalte de etică, onestitate și de corectitudine și cum noi vrem să corupem anumite persoane, surse, alții de pe același spațiu vor să ne corupă pe noi ca să ne transforme în surse pentru serviciile lor de informații', a mai spus generalul Rușeț.
La rândul său, generalul (r) Ioan Popa, redactor-șef al revistei Periscop, a ținut să precizeze că spionajul este o profesie 'fără de care nu poate fi concepută existența nici unui stat'.
'Nu întotdeauna serviciile de informații sunt o amenințare pentru un alt stat. Au fost multe cazuri - și nu numai astăzi, ci în cursul istoriei - în care un serviciu de spionaj, punând lupa analitică pe o anumită țară sau un anumit regim, o anumită situație dintr-o țară, a contribuit la detensionarea sau la prevenirea unui război. Alteori, un serviciu care furnizează informații neverificate suficient sau unele chiar comandate politic, cum a fost intervenția în Irak din 2003, cu președintele Bush jr., unde informațiile au fost trucate, falsificate, a pornit războiul și până la urmă s-a descoperit că nu erau arme nucleare, de fapt scopul războiului fusese altul. Deci pot contribui și să fie o amenințare la alt stat, dar pot foarte bine să prevină războaie, conflicte între anumite țări', a afirmat acesta.
În cadrul evenimentului, intitulat 'Spionajul - ieri și azi. Provocări contemporane' au fost prezentate și cele două volume - 'Destine frânte' și 'Fața nevăzută a agresorului' scrise de Ioan Popa, precum și revista Periscop a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (ACMRR) din SIE, organizatorul principal al acestui simpozion găzduit de Biblioteca Județeană Vâlcea. AGERPRES / (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Vâlcea: Eveniment la Biblioteca Județeană pe tema spionajului ca profesie; general SIE - 'Nu căutăm genii'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gala Korea Corner - miercuri, la Universitatea Româno-Americană; muzică, dans K-Pop și degustare de vinuri coreene
Muzică live, dans K-Pop, un recital de nai susținut de un discipol coreean al lui Gheorghe Zamfir și o degustare de vinuri tradiționale coreene sunt în programul Galei Aniversare Korea Corner - A Wave of K-Pop, care are loc miercuri, la Universitatea Româno-Americană. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, Ga
Timiș: Eveniment 'The Woman Connect' - femeile antreprenor, încurajate să-și folosească vizibilitatea
La Timișoara s-a desfășurat, marți seara, o întâlnire a echipei The Woman Connect cu femei antreprenor din diverse domenii din municipiu, având ca obiectiv promovarea de bune practici în business, leadership-ul feminin, dar și prezentarea de femei care au avut succes în carieră. Viceprimarul municipiului Timișoara
Arad: Sute de participanți la comemorările maghiare din Parcul Reconcilierii
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac. Ceremoniile au
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor: Doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor, Mihai Neacșu, a atras atenția, marți, asupra faptului că doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică, de teama stigmatului. El a făcut aceste precizări în cadrul
VIDEO Organizatorii competiției de drift desfășurate în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
Organizatorii competiției de drift desfășurate recent în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, după ce comisarii instituției au constatat niveluri ridicate de zgomot, gaze de eșapament, fum și particule generate de uzura anvelopelor. 'Spectacolul auto din centrul Capitalei a lăsat în urmă mai m
UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești
Șoferul autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești, un cetățean turc în vârstă de 58 de ani, a fost rănit, fiind transportat în stare gravă la spital, informează reprezentanții Poliției Vâlcea. Potrivit sursei citate, din verificările efectuate până acum, s-a stabilit
(P) Când se schimbă anvelopele de iarnă și ce spune legea
Anvelopele potrivite pentru sezonul rece au un rol important în menținerea aderenței atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Mulți șoferi se întreabă când se schimbă anvelopele de iarnă și dacă există o dată stabilită prin le
Giurgiu: Incendiu la bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, de la un aparat de tăiere
Pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bordul unei nave dezafectate de la malul Dunării, flăcările s-au manifestat pe o suprafață de 400 de metri pătrați, iar în apropierea zonei afectate de incendiu se aflau 10 tuburi cu acetilenă și două butelii de aragaz. 'Pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervin









