La poalele domoale ale Munților Poiana Ruscă, în localitatea Fârdea se află lacul de acumulare Surduc, cel mai mare din județul Timiș și unul dintre cele mai căutate locuri de agrement în sezonul estival, amplasat într-o zonă cu bogate atracții turistice naturale, șiragul bisericilor din lemn din zona Făget, cascada Șopot sau peștera Românești.
Administrația județeană a început revitalizarea zonei, creând noi trasee și conexiuni între rute și marcându-le pe cele vechi, astfel încât aici să se dezvolte cel mai puternic pol turistic al județului, capabil să aducă beneficii economice locuitorilor care încă păstrează tradiții nealterate, de la confecționarea opincilor solicitate de ansambluri foclorice din toată țara până la gastronomia curată, deschizând astfel porțile Banatului spre cucerirea titlului de Regiune Gastronomică Europeană în 2028, un proiect coordonat de Consiliul Județean (CJ) Timiș.
'În momentul de față, ne-am axat foarte mult pe partea de est a județului, pe care noi o considerăm a fi cea mai frumoasă din județul Timiș, atractivă din punct de vedere turistic. Am început să marcăm toate traseele care nu erau marcate, rute velo și turistice. Acum, toate sunt cartografiate și vom edita o hartă cu toate aceste trasee, care vor fi amenajate cu băncuțe și cu foișoare unde se poate face un popas și să se servească masa, astfel încât turiștii să se poată bucura. Legat de lacul Surduc, acolo ne-am propus ca prima etapă a investiției pe care o vom face să fie în infrastructură și anume pe partea virgină a lacului. Vom construi și un drum care va lega cele două capete ale lacului. În acest sens, vom adopta un proiect de urbanism în care să nu mai poți să construiești după bunul plac, ci va fi un regulament urbanistic foarte bine întocmit, astfel încât să nu se mai poată construi la întâmplare. Anul viitor, pentru prima dată, de Ziua Județului (28 iulie - n.r.), vom avea o mare deschidere, iar o zi din cele trei dedicate sărbătorii, vrem să o petrecem cu toții acolo, să dezvoltăm pe lac atracții specifice zonelor unde există asemenea lacuri. Vrem să readucem în atenție inclusiv un concurs de port-avioane, un show aviatic, pe care să îl dezvoltăm începând de anul viitor, în fiecare an', a declarat, pentru AGERPRES, vicepreședintele CJ Timiș, Alin Popoviciu.
În urmă cu aproape zece ani, era pusă în discuție amenajarea lacului Surduc pentru antrenamente și competiții naționale și internaționale de caiac-canoe.
'Nu credem că lacul Surduc este cel mai potrivit pentru o astfel de destinație, pentru că partea de caiac și canoe îngrădește accesul pentru turiști. Pentru caiac-canoe am găsit o altă variantă. Sunt în discuție în momentul de față trei variante (...). Avem nevoie de o porțiune de un kilometru și jumate, în linie dreaptă pe Bega, unde să dezvoltăm o asemenea bază de caiac-canoe. Pe lacul Surduc vrem să luăm un alt catamaran, mai mare, pentru ca un număr cât mai mare de turiști să se poată plimba. Sunt mii de persoane care își doresc să își petreacă un weekend acolo, pentru că lacul este foarte frumos, dar nu este exploatat cum trebuie din punct de vedere turistic', a detaliat Alin Popoviciu.
Pentru pasionații de senzații tari s-a țesut o legendă locală legată de un monstru care-și scoate capul din apă în nopțile cu lună plină. Dar 'Loch Ness-ul' local este mai ceva decât fârtatul său din Scoția, pentru că presupusul monstru ar avea patru ochi. Pescarii localnici care susțin că au văzut arătarea jură că nu a fost pește, ci monstru în toată firea.
Lacul de acumulare de la Surduc, construit și amenajat între anii 1972-1978, pe o suprafață de 530 de hectare, este amplasat într-un cadru cu o valoare peisagistică de excepție. Este locul care oferă agrement, posibilități de natație și scufundări, snorkeling, kiteboarding, schi nautic, pescuit, ștrand și camping, cicloturism pe traseu mixt pădure - drum asfaltat și neasfaltat.
Pasionații de istorie, arhitectură și tradiții pot vizita, în apropiere, biserica de lemn din Zolt, Muzeul 'Traian Vuia', unde se află macheta aeroplanului 'Vuia 1', atelierul olarului din Dumbrava.
Lacul Surduc poate coagula interesul turiștilor prin organizarea unor evenimente de amploare, care să aducă investiții private în construirea de pensiuni, hoteluri, restaurante, având și perspectiva dobândirii titlului de Regiune Gastronomică Europeană în 2028, care i-ar consolida locul pe harta turismului internațional. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Timiș: Lacul Surduc, un pol turistic cu bogate atracții naturale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
Direcția Silvică Buzău estimează că, până la finalul anului, va comercializa aproximativ 31.000 de metri cubi de lemn pentru foc, destinat populației, în funcție de cerere cantitatea putând fi suplimentată până la 46.000 de metri cubi. Odată cu apropierea sezonului rece, Direcția Silvică Buzău, prin cele șapte ocoale si
A XIX-a ediție a Maratonului Internațional București - sâmbătă și duminică; vor fi restricții de trafic
Traficul rutier în Capitală va fi restricționat sâmbătă și duminică pentru desfășurarea celei de-a XIX-a ediții a Maratonului Internațional București, unde sunt așteptați peste 12.500 de alergători. ''Ediția din acest an aduce la start peste 12.500 de alergători din mai mult de 50 de țări, consolidând dimensiunea internațională a comp
Harghita: Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 1.7 milioane de lei în primele nouă luni
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat, până la 30 septembrie 2026, un număr de 447 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.701.500 de lei,
Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși care au încercat să-i omoare o vacă
Un bărbat din satul Federi, comuna Pui, județul Hunedoara, a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze o vacă, ce fusese surprinsă de animalele sălbatice. Salvarea bărbatului a venit de la un grup de turiști, aflați în apropiere, care i-au venit în ajutor și au făcut zgomot puternic pentru a &ic
CNAIR: Circulația pe noul pod peste Tisa se deschide joi; va fi inaugurat și PTF Sighetul Marmației II
Circulația pe noul pod peste Tisa va fi deschisă joi, 8 octombrie, la ora 12:30, odată cu inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetul Marmației II, a anunțat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Bihor: Oradea găzduiește ediția 2026 a FAST - festivalul celor 5 facultăți de arhitectură din țară (9 - 14 octombrie)
Municipiul Oradea devine, în perioada 9 - 14 octombrie, centru național de dezbatere despre arhitectură, educație și viitorul mediului construit, prin găzduirea festivalului național al celor cinci facultăți de arhitectură din țară, ocazie cu care vor fi aniversați și 25 de ani de activitate a filialei bihorene a Ordinului Arhitecților din România (OAR).
Constanța: Corveta 'Contraamiral August Roman' - primele trageri cu artileria de la bord în antrenamente pe Marea Neagră
Corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 a efectuat primele trageri cu sistemele de artilerie de la bord, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale Române (FNR), în cadrul unor antrenamente pe Marea Neagră, a informat, miercuri, Statul Major al Forțelor Navale. Potrivit Forțelor Navale Române, corveta 'Contraamiral Aug
Mureș: Magie medievală și proiecții 3D la a doua ediție a Festivalului 'Halloween în Cetate' de la Sighișoara
Sighișoara, singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei, își va schimba complet atmosfera la sfârșitul acestei luni, prin organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului 'Halloween în Cetate'. Manifestarea va fi organizată în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie de Asociația 'Drag de Sighișoara&#









