Rețeaua națională a fermierilor pentru biodiversitate în agricultură, constituită de Fundația ADEPT Transilvania în cadrul proiectului multinațional FarmBioNet (Farmer-Focused Biodiversity and Agricultural Knowledge Network), analizează aplicarea pe scară largă și în România a unor practici prietenoase cu biodiversitatea, inclusiv prin folosirea de polenizatori naturali, în urma cărora agricultorii pot avea beneficii economice, nu doar ecologice.
'La Angofa, lângă Sighișoara, unde ne putem bucura de toate binefacerile naturii, de biodiversitate și un aer curat, am avut o nouă întâlnire cu fermierii din Rețeaua națională pentru biodiversitate în agricultură din cadrul proiectului FarmBioNet. Este un proiect în care există un schimb de bune practici între fermieri, astfel încât să împărtășim din experiența noastră și să aflăm de la alți fermieri cum fac ei, astfel încât să și aprecieze viața, dar să și producă hrană. Pentru că, la un moment dat, agricultura a intrat în conflict cu biodiversitatea, mai ales agricultura intensivă (...). Am analizat aceste practici prietenoase cu biodiversitatea din punct de vedere al efectului lor asupra biodiversității și din punct de vedere al avantajelor economice. Proiectul își propune să arate că prin aplicarea de practici prietenoase cu biodivesitatea, noi putem să avem și beneficii economice, nu doar ecologice, pentru că dacă am un lăcuț la mine la fermă, acolo vin și alte creaturi. Iar dacă am posibilitatea să am cât mai mulți polenizatori în zonă, atunci și producția poate să crească', a declarat, pentru AGERPRES, responsabilul cu implementarea proiectului la nivel național din partea Fundației ADEPT Transilvania, Ben Mehedin.

Proiectul FarmBioNet, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Horizon Europe pentru cercetare și inovare, se derulează în 12 țări europene, iar în România este implementat de către Fundația ADEPT Transilvania.
Potrivit lui Ben Mehedin, proiectul își propune să identifice practicile agricole favorabile biodiversității și să îi ajute pe fermieri să creeze, în fermele lor, situații avantajoase biodiversității, fie că este vorba de spațiu, siguranță, hrană sau adăpost pentru diversitatea de plante și animale.
'Acum, când omenirea și-a dat seama că mai e nevoie și de aer curat, mai e nevoie și de zumzet de gâze, mai e nevoie și de fluturași care zboară, oamenii și-au îndreptat atenția și înspre viață, înspre calitatea naturii. Dacă în unele țări sunt oameni care dau cu pensula pe flori pentru a face polenizarea, la noi, acest serviciu de ecosistem este făcut de către gâzele care zboară, de către polenizatori (...). Noi am analizat percepția omului într-o metodologie de cartare conceptuală de grup. Este modul în care experți sau oameni diferiți - pentru că în cadrul rețelei avem fermieri, experți silvici, cercetători, consilieri, consultanți -, percep la noi practicile care au fost definite de către toți membrii rețelei la nivel European. Acele practici care au fost cotate foarte bine din punct de vedere al avantajelor de biodiversitate, însă au note ceva mai mici în privința efectelor economice', a spus Ben Mehedin.

Proiectul FarmBioNet prevede înființarea unei rețele naționale pentru biodiversitate în agricultură în fiecare dintre țările partenere, formată din fermieri, silvicultori, cercetători, ONG-uri, consilieri și alți experți relevanți din cadrul Sistemului de cunoștințe și inovare în agricultură (AKIS).
Rețeaua națională din România a fost înființată în acest an cu scopul colectării și distribuirii de cunoștințe și informații, cazuri de bună practică din agricultura prietenoasă cu mediul pentru a promova schimbul de cunoștințe tradiționale și acțiuni bazate pe rezultate științifice.
Ben Mehedin a precizat că acest proiect va realiza o analiză cost-beneficiu, pentru a arăta modul în care biodiversitatea contribuie la producția alimentară durabilă și va dezvolta instrumente practice de luare a deciziilor pentru a promova biodiversitatea în rândul agricultorilor, silvicultorilor și a factorilor de decizie.
Prin proiectul FarmBioNet, timp de trei ani, fermierii din România și din celelalte 11 țări partenere pot avea ocazia să înțeleagă cât de favorabilă este biodiversitatea în ferma lor și ce acțiuni simple, cu costuri reduse, ar putea întreprinde pentru a aduce îmbunătățiri întregii ferme, în sprijinul biodiversității, fără ca productivitatea să fie afectată negativ. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)










