Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, le cere primarilor să ia măsuri ferme pentru siguranța cetățenilor în fața pericolului reprezentat de urșii care vin în comunitățile locale.
Instituția Prefectului a analizat, în cadrul unei ședințe de lucru, situația privind frecvența incidentelor generate de prezența urșilor în zonele locuite.
Prefectul Maria Apostol a transmis un mesaj categoric tuturor autorităților locale implicate în gestionarea acestor situații de urgență.
'Siguranța cetățenilor noștri este prioritatea zero. Nu ne mai permitem ezitări sau interpretări care să amâne luarea unei decizii atunci când viața unui om este în pericol. Solicit tuturor primarilor, în calitate de conducători ai echipelor de intervenție, să manifeste o determinare sporită și să adopte decizii ferme, rapide și curajoase', a declarat Maria Apostol, citată într-un comunicat de presă,.
Conform aceleiași surse, în cadrul discuțiilor s-a reiterat faptul că legislația în vigoare oferă instrumentele necesare pentru a interveni gradual sau direct în situațiile în care există un pericol concret pentru integritatea corporală a persoanelor.
Prefectul județului Neamț va înainta un memoriu oficial către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru a semnala necesitatea urgentă a suplimentării cotelor de intervenție și a acordării de derogări rapide pentru exemplarele care pun în pericol viața umană.
Totodată, Maria Apostol solicită autorităților locale să actualizeze permanent planurile de acțiune și să asigure o colaborare constantă și eficientă cu structurile Ministerului Afacerilor Interne și gestionarii fondurilor cinegetice, pentru a reduce riscurile generate de prezența ursului brun în apropierea zonelor locuite.
Cel puțin 10 mesaje RO-ALERT prin care era semnalată prezența unor urși în comunitățile locale au fost emise doar în ultimele zile. Ultimul dintre ele a fost transmis marți și anunța apariția unui urs pe strada principală a satului Sabasa, din comuna Borca.
Sâmbăta trecută, la Bicaz Chei au fost emise trei mesaje RO-ALERT, în mai puțin de 24 de ore. Din aceste considerente, Comisia locală de intervenție din Bicaz Chei a hotărât împușcarea ursului, fapt care s-a întâmplat în cursul zilei de duminică.
Un fapt similar s-a întâmplat în municipiul Piatra-Neamț, la mijlocul lunii mai. Reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț au decis împușcarea unui urs care, deși a fost alungat în nenumărate rânduri din zona Ștrand - Bâtca Doamnei, a revenit în zonă. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Neamț: Prefectul Maria Apostol le cere primarilor 'decizii ferme, rapide și curajoase' în gestionarea situației urșilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare D
IGSU: 140 de salvatori au participat la stingerea incendiilor din Valea Cernei; riscul de propagare se menține ridicat
Circa 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, miercuri, pentru localizarea, izolarea și stingerea focarelor active din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Intervenția echipajelor terestre a fost sprijinită de două elicop
Gorj: Amenzi de aproximativ 15 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în primele nouă luni ale anului
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproape 15 milioane de lei în urma controalelor efectuate în județul Gorj în primele nouă luni ale acestui an, au informat, joi, reprezentanții instituției. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, inspectorii au efectuat, în primele no
Hunedoara: Peste 130 de hectare de vegetație uscată mistuite de un incendiu în zona Sălașu de Sus
Peste 130 de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de un incendiu care a izbucnit într-un perimetru situat între localitățile Sălașu de Sus, Paroș și Mălăiești, pentru stingerea focului pompierii militari din Baru și Petroșani fiind nevoiți să intervină timp de 10 ore pentru lichidarea focarelor, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (
Arad: Cetatea Dezna atrage mii de turiști după amenajarea primului traseu local via ferrata
Ruinele Cetății Dezna au devenit un magnet pentru turismul de aventură, în ultimii ani, după amenajarea primului traseu via ferrata omologat din județ, iar mii de iubitori de adrenalină, mulți din străinătate, vin să escaladeze stâncile de sub monumentul istoric. Inaugurat în urmă cu patru ani pe stâncile dealului Osoiu
Bistrița-Năsăud: Familie din Șieu-Măgheruș, trecută printr-un grav accident rutier și un incendiu de locuință, în mai puțin de o zi
O familie din comuna Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a fost greu încercată în mai puțin de 24 de ore, după ce mama și două fetițe au fost implicate într-un grav accident de circulație, aproape de casă, pentru ca, la câteva ore distanță, locuința să le fie cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs miercuri după-
Tulcea: Simpozion internațional pentru managementul populației de șacal
Peste 100 de cercetători din România și din străinătate participă, în perioada 7-10 octombrie, la Tulcea, la simpozionul 'Șacalul și speciile înrudite', un eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), în cadrul rețelei internaționale dedicate studiului, monitorizării și conservării șacalulu
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
Direcția Silvică Buzău estimează că, până la finalul anului, va comercializa aproximativ 31.000 de metri cubi de lemn pentru foc, destinat populației, în funcție de cerere cantitatea putând fi suplimentată până la 46.000 de metri cubi. Odată cu apropierea sezonului rece, Direcția Silvică Buzău, prin cele șapte ocoale si









