Patru din zece spații din piețele administrate de Primăria Sectorul 1 vor fi rezervate producătorilor agricoli autohtoni, iar restul vor fi împărțite între comercianții de produse alimentare și nealimentare, farmacii, ateliere de reparații, florării, brutării, restaurante, potrivit unui regulament care va fi discutat în ședința Consiliului local de joi.
Conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marți, regulamentul, care stabilește reguli și facilități pentru comercianți, producători și cumpărători, vizează cele opt piețe agroalimentare aflate în administrarea autorității locale: Matache, 1 Mai, Amzei, Aviației, Domenii, Pajura, Dorobanți și 16 Februarie.
Minimum 40% dintre spațiile de comercializare vor fi rezervate producătorilor agricoli. În situația în care rămân locuri neocupate în sectorul agricol al pieței, acestea pot fi folosite temporar de comercianți autorizați. Aceștia vor avea însă obligația de a le elibera în maximum 24 de ore, dacă un producător agricol solicită justificat atribuirea spațiului.
Celelalte spații pot fi folosite de alți comercianți autorizați de legume și fructe, produse lactate ambalate, ouă, miere, produse apicole, flori, conserve, produse tradiționale sau alte produse nealimentare specifice pieței, dacă dețin acte valabile pentru mărfurile scoase la vânzare.
Spațiile nu pot fi folosite pentru activități diferite de cele autorizate sau pentru produse care nu au legătură cu actele de funcționare.
Regulamentul stabilește reguli pentru ocuparea tarabelor, afișarea prețurilor, etichetarea produselor, plata tarifelor, curățenie, colectarea deșeurilor și folosirea cântarelor de control. Cumpărătorii își vor putea verifica greutatea produselor la cântarul de control al pieței. Acesta va fi amplasat într-un loc vizibil și va fi semnalizat corespunzător, astfel încât fiecare persoană să poată verifica marfa cumpărată.
Piețele din Sectorul 1 vor avea program unitar. Vara vor funcționa, de luni până vineri, între orele 07:00 și 20:00, sâmbăta în intervalul orar 07:00 - 17:00, iar duminica între orele 07:00 și 15:00. Iarna programul va fi de, luni până vineri, între orele 07:00 și 19:00, sâmbăta în intervalul orar 07:00 - 16:00, iar duminica între orele 07:00 și 14:00.
Tarifele pentru utilizarea spațiilor vor fi stabilite de Consiliul Local al Sectorului 1 și afișate vizibil în piețe. Plata se va putea face cu card bancar sau ordin de plată, iar pentru tarabe se va achita lunar, în avans, până la data de 10 a fiecărei luni. Producătorii agricoli și comercianții care vor utiliza mijloace electronice de plată a produselor vor avea prioritate la închirierea tarabei sau a suprafeței de vânzare din incinta pieței.
Regulamentul prevede și sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile din piețe. De exemplu, lipsa etichetei de produs poate fi sancționată cu avertisment sau amendă între 100 lei și 500 de lei.
În cazul vânzării produselor agricole fără documente valabile amenda este între 15.000 lei și 22.500 de lei, conform articolului 16 din Legea nr. 145/2014. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Sector 1: Proiect privind rezervarea a 40% din spațiile piețelor producătorilor autohtoni, în atenția Consiliului local

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Amenzi de aproximativ 15 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în primele nouă luni ale anului
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproape 15 milioane de lei în urma controalelor efectuate în județul Gorj în primele nouă luni ale acestui an, au informat, joi, reprezentanții instituției. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, inspectorii au
Hunedoara: Peste 130 de hectare de vegetație uscată mistuite de un incendiu în zona Sălașu de Sus
Peste 130 de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de un incendiu care a izbucnit într-un perimetru situat între localitățile Sălașu de Sus, Paroș și Mălăiești, pentru stingerea focului pompierii militari din Baru și Petroșani fiind nevoiți să intervină timp de 10 ore pentru lichidarea focarelor, a informat, joi, Inspe
Arad: Cetatea Dezna atrage mii de turiști după amenajarea primului traseu local via ferrata
Ruinele Cetății Dezna au devenit un magnet pentru turismul de aventură, în ultimii ani, după amenajarea primului traseu via ferrata omologat din județ, iar mii de iubitori de adrenalină, mulți din străinătate, vin să escaladeze stâncile de sub monumentul istoric. Inaugurat în urmă cu patru ani pe
Bistrița-Năsăud: Familie din Șieu-Măgheruș, trecută printr-un grav accident rutier și un incendiu de locuință, în mai puțin de o zi
O familie din comuna Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a fost greu încercată în mai puțin de 24 de ore, după ce mama și două fetițe au fost implicate într-un grav accident de circulație, aproape de casă, pentru ca, la câteva ore distanță, locuința să le fie cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs miercuri după-
Tulcea: Simpozion internațional pentru managementul populației de șacal
Peste 100 de cercetători din România și din străinătate participă, în perioada 7-10 octombrie, la Tulcea, la simpozionul 'Șacalul și speciile înrudite', un eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), în cadrul rețelei internaționale dedicate studiului, monitorizării și conservării șacalulu
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
Direcția Silvică Buzău estimează că, până la finalul anului, va comercializa aproximativ 31.000 de metri cubi de lemn pentru foc, destinat populației, în funcție de cerere cantitatea putând fi suplimentată până la 46.000 de metri cubi. Odată cu apropierea sezonului rece, Direcția Silvică Buzău, prin cele șapte ocoale si
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru
IGSU: 140 de salvatori au participat la stingerea incendiilor din Valea Cernei; riscul de propagare se menține ridicat
Circa 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, miercuri, pentru localizarea, izolarea și stingerea focarelor active din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Intervenția echipajelor terestre a









