Expoziția 'Cusături tradiționale românești. Fir între generații' poate fi vizitată de marți până pe 3 iulie în spațiul muzeal al Arhivelor Naționale ale României din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul expozițional este centrat pe mostre de cusături tradiționale românești, realizate de elevi din clasele primare din mai multe județe ale țării în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și în anii imediat următori.
Păstrate în monografii scrise de învățătoare pentru obținerea gradelor didactice, lucrările copiilor, cusute pe pânză de bumbac sau borangic, se evidențiază prin acuratețea execuției tehnice, prin îmbinarea culorilor și prin frumusețea ornamentelor florale sau geometrice specifice zonelor etnografice de proveniență, precizează sursa citată.
''În dorința de a celebra într-un mod inedit Ziua Universală a Iei, Arhivele Naționale expun aceste documente deosebite alături de lucrările realizate în cadrul primului atelier de cusături tradiționale românești organizat de instituția noastră în luna mai de către un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 81, coordonați de doamnele profesoare Natalia Lazăr și Cristina Ichim'', se arată în comunicat.
Expoziția este completată de proiectul 'Tradiție și identitate românească', care prezintă o suită de costume populare cu o vechime de aproape un secol și recreează un interior de casă țărănească.
Conceptul curatorial este semnat de Mioara Iofciulescu, președinte fondator al Academiei de Artă Handmade București, și de Ellida Toma, lector la Universitatea București.
Miercuri, 24 iunie, de la ora 17:00, în cadrul expoziției va avea loc un eveniment special, dedicat Zilei Universale a Iei, prilej de celebrare a patrimoniului cultural românesc și de redescoperire a valorilor transmise din generație în generație.
Spațiul expozițional al Arhivelor Naționale este deschis de luni până vineri între orele 09:00 și 16:00 (ultimul acces la ora 15:30).
Intrarea este gratuită. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Ziua Iei/Mostre de cusături tradiționale românești, într-o expoziție a Arhivelor Naționale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare D
IGSU: 140 de salvatori au participat la stingerea incendiilor din Valea Cernei; riscul de propagare se menține ridicat
Circa 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, miercuri, pentru localizarea, izolarea și stingerea focarelor active din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Intervenția echipajelor terestre a fost sprijinită de două elicop
Gorj: Amenzi de aproximativ 15 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în primele nouă luni ale anului
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproape 15 milioane de lei în urma controalelor efectuate în județul Gorj în primele nouă luni ale acestui an, au informat, joi, reprezentanții instituției. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, inspectorii au efectuat, în primele no
Hunedoara: Peste 130 de hectare de vegetație uscată mistuite de un incendiu în zona Sălașu de Sus
Peste 130 de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de un incendiu care a izbucnit într-un perimetru situat între localitățile Sălașu de Sus, Paroș și Mălăiești, pentru stingerea focului pompierii militari din Baru și Petroșani fiind nevoiți să intervină timp de 10 ore pentru lichidarea focarelor, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (
Arad: Cetatea Dezna atrage mii de turiști după amenajarea primului traseu local via ferrata
Ruinele Cetății Dezna au devenit un magnet pentru turismul de aventură, în ultimii ani, după amenajarea primului traseu via ferrata omologat din județ, iar mii de iubitori de adrenalină, mulți din străinătate, vin să escaladeze stâncile de sub monumentul istoric. Inaugurat în urmă cu patru ani pe stâncile dealului Osoiu
Bistrița-Năsăud: Familie din Șieu-Măgheruș, trecută printr-un grav accident rutier și un incendiu de locuință, în mai puțin de o zi
O familie din comuna Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a fost greu încercată în mai puțin de 24 de ore, după ce mama și două fetițe au fost implicate într-un grav accident de circulație, aproape de casă, pentru ca, la câteva ore distanță, locuința să le fie cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs miercuri după-
Tulcea: Simpozion internațional pentru managementul populației de șacal
Peste 100 de cercetători din România și din străinătate participă, în perioada 7-10 octombrie, la Tulcea, la simpozionul 'Șacalul și speciile înrudite', un eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), în cadrul rețelei internaționale dedicate studiului, monitorizării și conservării șacalulu
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
Direcția Silvică Buzău estimează că, până la finalul anului, va comercializa aproximativ 31.000 de metri cubi de lemn pentru foc, destinat populației, în funcție de cerere cantitatea putând fi suplimentată până la 46.000 de metri cubi. Odată cu apropierea sezonului rece, Direcția Silvică Buzău, prin cele șapte ocoale si









