Mai multe organizații civice anunță organizarea unui protest în Piața Victoriei, vineri, între orele 19 și 23, ca un răspuns la ultimele decizii din Justiție.
'România e sub asediu! Când tot sistemul se luptă din răsputeri să nu se schimbe nimic este timpul să ieșim iar în stradă. Când justiția este pentru unii mumă și pentru alții ciumă, vocile cetățenilor cer dreptate. Când instituțiile acționează parcă doar la ordin este o datorie patriotică să protestăm împotriva unui stat capturat. Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democrația. Am fost sute de mii în stradă pentru Justiție, NU corupție! Suntem tot aici. Este nevoie IAR de fiecare dintre noi. Pentru că România este a noastră și nu o vom lăsa niciodată să fie a lor.
Împreună, comemorăm statul de drept, democrația și direcția pro-europeană a României. Este rușinos că trebuie să facem asta la 36 de ani de la Mineriadele care au înăbușit în mod sângeros protestele democratice din Piața Universității. Istoria se repetă doar dacă permitem asta. Haideți în stradă!', se arată într-un anunț postat vineri pe Facebook.
Organizatorii evenimentului sunt 'Corupția ucide', 'Rezistența', 'Inițiativa România' și 'Asociația MEA'.
Protestul are loc în contextul a trei decizii ale Justiției luate joi, toate fiind considerate împotriva celor care îl susțin pe Bolojan.
Astfel, Tribunalul Ilfov a suspendat deciziile BPN al PNL privind sancționarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. Decizia a fost luată în timp record, și anume în aceeași zi în care a fost depusă cererea în instanță de 16 membri din tabăra anti-Bolojan.
De asemenea, Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a decis definitiv că primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, s-a aflat în conflict de interese.
Tot joi, DNA l-a pus sub acuzare pe primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, care este și prim-vicepreședinte al PNL, pentru că ar fi primit în timpul campaniei electorale din 2025 foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Protest anunțat în Piața Victoriei: 'Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democrația'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGSU: Proiectile de artilerie neexplodate, descoperite pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în timpul unor lucrări
Pirotehniștii au efectuat o misiune pe șoseaua de centură a Bucureștiului, unde a fost descoperită muniție rămasă neexplodată, cu ocazia lucrărilor de lărgire a benzilor de circulație, de către lucrătorii aflați în zonă. 'La fața locului au intervenit echipe specializate din cadrul Detașamentului Pirotehnic al USISU, pentru cercetarea, identificarea
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla
VIDEO Buzău: Simulare de intervenție a pompierilor la un accident chimic într-o fabrică, cu răniți și pagube materiale
Un exercițiu ce a vizat un accident chimic la o fabrică având și activități de depozitare produse periculoase, soldat cu pagube materiale și persoane rănite, a fost desfășurat, joi, de 50 de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.
Vâlcea: Accident rutier între un microbuz și un autoturism, la Mateești; a fost activat Planul Roșu de intervenție
Autoritățile din Vâlcea au activat Planul Roșu și intervin de urgență, joi, la un accident rutier produs în comuna Mateești, între un microbuz și un autoturism. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, mai multe persoane sunt rănite, la locul accidentului fiind trimise echipaje medicale atâ
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare D









