Mai puțin de unu la mie dintre candidații examenului pentru permisul de conducere reușesc să obțină punctajul maxim la proba practică, arată datele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Buzău.
'Nu există o evidență a candidaților declarați 'Admis' la proba teoretică cu punctaj maxim, dar se poate face o apreciere, respectiv un procent de 2-3% care să răspundă la numărul maxim de întrebări. În cazul examenului practic, candidatul este penalizat pentru greșelile săvârșite și nu trebuie să depășească 21 de puncte de penalizare pentru a putea obține calificativul 'Admis', astfel că sunt foarte rare situațiile în care un candidat să finalizeze proba fără nicio greșeală, respectiv cu 0 puncte de penalizare. Din analizarea anexelor la testul de examen ce cuprind punctele de penalizare se poate aprecia că procentul este mai mic de unu la mie', a transmis, pentru AGERPRES, SPCRPCIV Buzău.
Conform sursei citate, numărul persoanelor care susțin examenul pentru obținerea permisului de conducere este într-o continuă creștere de la an la an, iar, începând cu luna aprilie, numărul candidaților este în creștere după depășirea sezonului rece. În plus, în lunile de vară, numărul candidaților este în creștere, dat fiind faptul că elevii se află în vacanță și au timpul necesar să efectueze pregătirea specifică în cadrul unei școli de conducători auto, explică SPCRPCIV.
Cele mai frecvente greșeli pe care elevii școlilor de șoferi le fac în timpul examenelor sunt echivalente cu suspendarea dreptului de a conduce în cazul conducătorilor auto, de la neacordarea priorității, la trecerea pe culoarea roșie a semaforului, existând situații când examinatorii au intervenit pentru evitarea unui accident rutier.
'Din practică și din analizarea documentelor întocmite de examinatori, aceste greșeli se penalizează cu 21 de puncte, sunt de natură să atragă acordarea calificativului 'Respins' și sunt echivalente cu abaterile prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul Rutier), iar dacă ar fi săvârșite în trafic de conducătorii auto care dețin permis de conducere, acestea ar atrage și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule. Aceste greșeli sunt evidențiate astfel: neacordare prioritate vehicule, neacordare prioritate pietoni, depășire interzisă, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. Alte greșeli întâlnite cel mai frecvent sunt reprezentate de neasigurare la schimbarea direcției de mers (a benzii), încadrarea necorespunzătoare în raport cu direcția de mers indicată, oprirea motorului și executarea incorectă a manevrelor speciale (mersul înapoi, întoarcere sau parcare). Trebuie precizat că în foarte multe situații este necesară intervenția examinatorului pentru evitarea unui pericol iminent, respectiv pentru evitarea producerii unui eveniment rutier și aceasta atrage acordarea calificativului 'Respins'', arată SPCRPCIV Buzău.
Din datele instituției reiese că peste 50% dintre candidații care susțin examenul pentru obținerea permisului de conducere au între 18-20 de ani, iar numărul candidaților examinați în primele patru luni ale anului la toate categoriile a fost de 7.880, din care doar 2.653 candidați au fost declarați 'Admis', procentul de promovabilitate fiind de 33,66%.
Potrivit sursei citate, la începutul lunii iunie, elevii școlilor de șoferi trebuiau să aștepte între 3 și 5 zile pentru susținerea probei teoretice. Pentru susținerea probei practice, termenul de așteptare în cazul categoriei B a fost stabilit la 29 - 30 de zile, pentru categoriile C, CE, 42 de zile, iar în cazul categoriei A, elevii au fost informați că trebuie să aștepte 60 de zile. Față de anul precedent, termenele de așteptare au scăzut semnificativ.
'La începutul lunii iunie a anului 2025, termenul de așteptare pentru susținerea probei teoretice era de 20 de zile (programare online), iar pentru susținerea probei practice la categoria B în municipiul Buzău era de 55 de zile, astfel că se poate observa o scădere semnificativă. Proba teoretică se susține în zilele de luni, marți și miercuri, astfel că în cele 3 zile media candidaților este de 300, iar procentul de promovabilitate este de aproximativ 45%. Proba practică se susține în fiecare zi de luni până vineri, iar numărul candidaților programați la toate categoriile este de aproximativ 70 (luni, marți, miercuri), iar în zilele de joi și vineri este de aproximativ 80. La nivelul SPCRPCIV Buzău există 11 polițiști care dețin calitatea de examinator, iar 9 dintre aceștia sunt încadrați la Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări și desfășoară cu precădere activități de examinare. În aceeași perioadă a anului trecut dețineau calitatea de examinator doar 9 polițiști. Cu excepția perioadelor în care aceștia se află în concediu de odihnă, zilnic sunt 8-9 examinatori care desfășoară activități de examinare la proba practică a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere', a transmis, pentru AGERPRES, SPCRPCIV Buzău.
Astfel, fiecărui examinator îi sunt repartizați zilnic câte 12-13 candidați la categoria B, 9-10 candidați la categoria A și 6-7 candidați la categoriile C, CE, D, Tr.
Deși la nivelul județului Buzău nu există un poligon auto/moto care să fie pus la dispoziție de către administrația locală, au fost indentificate două poligoane care aparțin unor școli de conducători auto din municipiul Buzău, care asigură atât nevoia de instruire a cursanților, cât și de examinare a candidaților la categoriile AM, A1, A2, A.
SPCRPCIV Buzău subliniază că la nivelul serviciului nu pot fi dispuse măsuri suplimentare pentru perioada de vară, ținând cont că trebuie respectate drepturile de concediu ale examinatorilor. Cu toate acestea, programul se va desfășura normal, deși în perioada estivală activitatea se desfășoară cu un număr mai mic de examinatori. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Simona Aruştei)
Buzău: Sub unu la mie dintre candidații pentru permisul de conducere obțin punctajul maxim la 'traseu'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie
Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
O posibilă prăbușire a unui elicopter în Apuseni a fost sesizată, vineri seara, de către o persoană aflată în comuna Gârda de Sus, după ce ar fi observat 'un fum gros' la câțiva kilometri distanță. 'în seara zilei de 9 octombrie 2026, prin SNUAU 112, o persoană a sesizat faptul că un elicopter s-ar fi prăbușit în
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de siguranță la manifestația de promovare a luptei de combatere a extremismului
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică având drept scop 'promovarea luptei de combatere a extremismului', care va avea loc, sâmbătă, în Piața Universității, între orele 18:00-21:30.
Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc
Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi
Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă
Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,
Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc
Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic 'Joannes Kajoni' și de la Liceul de Artă 'Nagy István' din Miercurea-Ciuc au participat, vineri, la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat la cimitirul evreiesc din municipiu. în cadrul manifestării, a fost evocată istoria comunității evreiești din zonă și a fost









