Sportiva emerită Mariana Constantin, participantă la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, unde echipa feminină de gimnastică al României a obținut medalia de argint pe echipe, a devenit cetățean de onoare al municipiului Ploiești.
Consiliul Local (CL) Ploiești a aprobat, marți, în ședință ordinară, un proiect de hotărâre întocmit în acest sens.
'Deși nu a putut fi prezentă la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de Onoare, distincția i-a fost conferită public, în prezența executivului ploieștean și a consilierilor locali. În numele său, diploma și însemnele aferente titlului au fost primite de către doamna Corina Ungureanu, renumita gimnastă de talie mondială, care a transmis mesajul de mulțumire și recunoștință pentru această înaltă distincție', se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Ploiești.
Mariana Constantin, originară din municipiul Ploiești, și-a început activitatea sportivă la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești.
'Datorită talentului și disciplinei sale, a parcurs rapid toate categoriile sportive, ajungând la vârsta de 13 ani și jumătate în lotul de maeștri și, ulterior, în echipa națională de gimnastică a României. Pentru rezultatele sale deosebite și contribuția adusă sportului românesc, doamna Mariana Constantin a primit titlul de Maestră Emerită a Sportului. Participarea la Jocurile Olimpice de la Montreal, din anul 1976, reprezintă un moment de referință pentru sportul românesc. Echipa feminină de gimnastică a României a obținut medalia de argint pe echipe, confirmând valoarea școlii românești de gimnastică pe plan mondial. Această ediție a Jocurilor Olimpice a rămas în istorie și prin performanțele excepționale ale gimnastelor române, competiția contribuind decisiv la afirmarea internațională a gimnasticii din România. Gestul simbolic de astăzi subliniază respectul și aprecierea comunității față de întreaga activitate și contribuția remarcabilă a doamnei Mariana Constantin pentru dezvoltarea și promovarea imaginii sportului românesc pe plan internațional și pentru reprezentarea cu demnitate a comunității locale și a României', arată sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Prahova: Sportiva emerită Mariana Constantin - cetățean de onoare al municipiului Ploiești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie
Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de siguranță la manifestația de promovare a luptei de combatere a extremismului
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică având drept scop 'promovarea luptei de combatere a extremismului', care va avea loc, sâmbătă, în Piața Universității, între orele 18:00-21:30.
Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc
Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi
Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă
Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,
Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc
Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic 'Joannes Kajoni' și de la Liceul de Artă 'Nagy István' din Miercurea-Ciuc au participat, vineri, la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat la cimitirul evreiesc din municipiu. în cadrul manifestării, a fost evocată istoria comunității evreiești din zonă și a fost









