Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a activat toate mecanismele de monitorizare și coordonare pentru ca instituțiile din subordine să poată interveni rapid, acolo unde situația o va impune, ca urmare a avertizărilor meteorologice de caniculă și instabilitate atmosferică accentuată, precum și a alertei Cod galben de inundații.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, decizia a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului ministerial pentru situații de urgență (CMSU), condusă de către secretarul de stat din MMAP, Raul Pop.
'Avertizările emise pentru următoarele zile indică un cumul de fenomene meteorologice periculoase, de la temperaturi extreme la vijelii puternice și ploi torențiale. La nivelul Ministerului Mediului am activat toate mecanismele de monitorizare și coordonare pentru ca instituțiile din subordine să poată interveni rapid, acolo unde situația o va impune. Le recomandăm cetățenilor să trateze cu maximă seriozitate avertizările oficiale și să evite expunerea inutilă la riscuri, mai ales în zonele pentru care sunt emise avertizări. Recomandăm atenție dacă sunteți cu cortul sau rulota în vacanță deoarece atunci când sunt alerte de vreme rea sau inundații, cursurile de apă pot crește foarte rapid. De asemenea, recomandăm autorităților locale să acționeze conform prevederilor Ordinului nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică, precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă și poluări marine în zona costieră', a subliniat Pop.
În ceea ce privește evoluția meteorologică din cursul zilei de marți, 30 iunie 2026, în zona București, directoarea executivă a ANM, Elena Mateescu a informat că analiza imaginilor radar a evidențiat un eveniment convectiv complex, în care mai multe celule convective au traversat, succesiv, aceleași zone ale Capitalei (efect de 'tren'), ceea ce a favorizat acumularea unor cantități foarte mari de precipitații într-un interval scurt.
De altfel, s-a atins și un record față de datele din 2020, pentru zona București-Băneasa, unde au căzut 88 litri/mp, în ultimele 24 de ore.
La rândul lor, specialiștii Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) au comunicat faptul că toate Administrațiile Bazinale de Apă sunt informate și vor urmări cu atenție evoluția situației, mai ales pentru că sunt posibile creșteri rapide de debite pe râurile mici. 'Acolo unde precipitațiile vor atinge 60-70 l/mp în timp foarte scurt este posibil să apară probleme. De asemenea, gradul de umplere a acumulărilor este de 76%, iar manevrele de exploatare vor fi adaptate în funcție de situație', au arătat aceștia.
Pentru ziua de 1 iulie sunt în vigoare avertizări de Cod galben și Cod portocaliu pentru val de căldură persistent, temperaturi deosebit de ridicate și caniculă, care vizează Dobrogea, estul Munteniei, Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania și Moldova. În unele zone, temperaturile maxime vor ajunge până la 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În același timp, în intervalul 1 iulie, ora 10:00 - 2 iulie, ora 10:00, sunt prognozate perioade de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, precum și grindină.
De asemenea, până joi, la ora 6:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează Banatul, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și zone montane din Carpații Occidentali și Meridionali, unde sunt prognozate vijelii puternice cu rafale de 70-90 km/h, izolat de peste 100 km/h, ploi torențiale și grindină de dimensiuni medii și mari.
Pentru data de 2 iulie sunt în vigoare noi avertizări de Cod galben privind persistența valului de căldură în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, precum și o avertizare de instabilitate atmosferică ce va afecta întreg teritoriul țării până în dimineața zilei de 3 iulie.
Totodată, INHGA a emis o avertizare hidrologică de viituri, pentru intervalul 1 iulie, ora 12:00 - 2 iulie, ora 12:00, valabilă pe unele râuri din bazinele hidrografice Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Bega Veche, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Dunăre - afluenții mici aferenți sectorului amonte confluență cu râul Desnățui, Desnățui, Jiu, Olt, Călmățui, Vedea, Argeș, Ialomița și Buzău. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
MMAP: Recomandăm cetățenilor să trateze cu maximă seriozitate avertizările oficiale și să evite expunerea inutilă la riscuri

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie
Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
O posibilă prăbușire a unui elicopter în Apuseni a fost sesizată, vineri seara, de către o persoană aflată în comuna Gârda de Sus, după ce ar fi observat 'un fum gros' la câțiva kilometri distanță. 'în seara zilei de 9 octombrie 2026, prin SNUAU 112, o persoană a sesizat faptul că un elicopter s-ar fi prăbușit în
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de siguranță la manifestația de promovare a luptei de combatere a extremismului
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică având drept scop 'promovarea luptei de combatere a extremismului', care va avea loc, sâmbătă, în Piața Universității, între orele 18:00-21:30.
Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc
Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi
Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă
Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,
Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc
Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic 'Joannes Kajoni' și de la Liceul de Artă 'Nagy István' din Miercurea-Ciuc au participat, vineri, la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat la cimitirul evreiesc din municipiu. în cadrul manifestării, a fost evocată istoria comunității evreiești din zonă și a fost









