Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural 'ProEtnica 2026', care a debutat, miercuri, în Cetatea Medievală Sighișoara, marcând 25 de ani de existență, a fost salvată de organizațiile minorităților naționale și de participanți, a declarat directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara, Volker Reiter, în deschiderea manifestării.
'Nu vreau să ascund faptul că ediția din acest an s-a născut în condiții dificile. Din cauza unor schimbări și dificultăți administrative, o finanțare pe care ne bazasem nu a mai putut fi obținută. A trebuit să găsim rapid alte soluții. Și aici s-a întâmplat ceva care, pentru mine, este poate cel mai frumos mesaj al acestei ediții aniversare: organizațiile minorităților naționale și participanții au salvat această ediție a festivalului ProEtnica. Au spus: vrem ca ProEtnica să continue și suntem dispuși să contribuim. Fără contribuția și solidaritatea lor, festivalul nu ar fi putut avea loc în această formă. Solidaritatea nu s-a oprit aici. Firme, furnizori și colaboratori au înțeles situația, ne-au oferit reduceri sau au găsit împreună cu noi soluții. Iar unii oameni au făcut, ca voluntari, lucruri extraordinare și au oferit timp, energie și multă muncă', a declarat Volker Reiter, organizatorul ProEtnica.
El a subliniat, în discursul de deschidere, că scopul fundamental al manifestării rămâne consolidarea păcii prin dialog intercultural.
'Pacea începe atunci când oamenii se întâlnesc, vorbesc, se ascultă, mănâncă împreună, dansează, discută și chiar se contrazic - dar continuă să comunice. ProEtnica vrea să fie un asemenea loc al întâlnirii', a afirmat Reiter.
Directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara a precizat că definirea unei minorități depășește criteriile etnice stricte, fiind centrată pe conservarea și evoluția patrimoniului cultural.
'Pentru mine, apartenența la o minoritate nu este o chestiune de sânge. O minoritate este purtătoarea unei culturi, a unei limbi și a unei memorii. Iar granițele dintre culturi trebuie să rămână permeabile', a explicat Volker Reiter.
Acesta a adresat un îndemn publicului și oaspeților de a folosi cele cinci zile de festival pentru interacțiune directă și cunoaștere reciprocă.
'O societate pașnică nu este una în care toți sunt la fel. Este una în care putem fi diferiți fără să ne fie frică unii de alții și în care, în ciuda diferențelor, continuăm să vorbim unii cu alții', a afirmat organizatorul.
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului ProEtnica se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub patronajul ambasadorului Germaniei la București, Angela Ganninger.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, Municipiul Sighișoara și Consiliul Județean Mureș, beneficiind de sprijinul logistic și financiar al mai multor organizații naționale și sponsori privați. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Volker Reiter: Organizațiile minorităților naționale și participanții au salvat această ediție a festivalului ProEtnica

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









