Iașiul ocupă locul 486 în topul celor mai bune o mie de orașe ale lumii, în ediția din 2026 a Indicelui Global al Orașelor pentru 2026 realizat și publicat de Oxford Economics, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica.

Potrivit sursei citate, Bucureștiul se află pe locul 214 în acest top, Iașiul fiind al doilea oraș din țară inclus în acest top.

În clasamentul din acest an, primele trei poziții sunt ocupate de New York, Londra și Paris, urmate fiind de Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose, Tokyo și Zurich.

Indicele Oxford Economics evaluează orașele din prisma a cinci categorii: economie, capital uman, calitatea vieții, mediu și guvernanță.

'Aceasta nu este singura performanță a Iașului relevată de studiile Oxford Economics. Conform unei analize a acestei instituții realizate în luna septembrie a anului 2025, aceleași două orașe din România au fost incluse în topul celor mai dinamice orașe europene în ultimii 15 ani. Astfel, în topul orașelor europene cu cea mai rapidă creștere economică Iașul ocupă locul al patrulea, peste Amsterdam, Luxemburg sau Copenhaga, iar în țară peste București', transmite primarul Mihai Chirica, prin intermediul unui comunicat de presă.

În opinia acestuia, în spatele cifrelor stau creșterea sectorului IT&C, tehnologiei și serviciilor de afaceri, care au adus valoare adăugată și locuri de muncă mai bine plătite, precum și faptul că 'Iașul își valorifică statutul de oraș universitar, atrăgând tineri cu potențial din întreaga regiune și formând specialiști de top; investițiile locale și regionale, care au contribuit la reducerea decalajelor față de orașele mari din Vestul Europei'.

'Acestea nu sunt doar simple performanțe statistice, ci rezultatul muncii oamenilor, al firmelor care au ales să investească aici, al școlilor de top și al universităților, al frumuseții și prestigiului orașului, dar și al administrației locale care a susținut potențialul comunității noastre. Este necesar să continuăm pe acest drum, cu proiecte mari, cu fonduri europene și locale, cu deschidere reală și cu colaborare între instituții publice, mediul privat și sectorul academic. Voi continua să militez pentru proiecte strategice pentru zona de Nord-Est, fiindcă performanța Iașului trebuie consolidată și extinsă spre întreaga regiune. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la aceste rezultate: cetățeni, antreprenori, profesori, studenți, specialiști, societate civilă. Suntem convins că, dacă lucrăm împreună, orașul nostru va continua să crească', este citat, în comunicatul de presă, primarul Mihai Chirica.

Oxford Economics este una dintre cele mai importante institute de consultanță economică din lume, acoperind peste 200 de țări, 100 de sectoare industriale și 8.000 de orașe și regiuni. Echipa Cities and Regions din cadrul Oxford Economics, care a realizat Indicele Global al Orașelor, este formată din peste 40 de economiști cu expertiză solidă în date spațiale, dinamică urbană și prognoză. AGERPRES/(AS, redactor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)