Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate și rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentință definitivă, după 11 ani de judecată, a anunțat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
'Au fost recuperate definitiv în instanță 33 de hectare de pe faleza Tuzla! Faleza litoralului românesc de pe raza comunei Tuzla revine în domeniul public al Statului Român! 11 ani de judecată!', a postat Buzoianu pe pagina de Facebook.
Potrivit ministrului Mediului, ilegalitățile săvârșite la Tuzla reprezintă o realitate pe întreg litoralul românesc.
'Pe scurt, la Tuzla s-a întâmplat ce am scos la iveală de la Ministerul Mediului ca fiind o realitate pe tot litoralul românesc. Primăriile au inventariat și au dat hotărâri de consiliu local prin care au trecut ilegal, în ultimii ani, terenuri întregi de pe litoralul românesc. Terenuri care, conform Constituției, sunt proprietatea publică a Statului Român. Apoi primăriile s-au apucat să vândă terenurile, să concesioneze falezele, să construiască direct pe ele. În unele cazuri e atât de pe față totul încât terenurile au ajuns chiar la apropiați sau familiile primarului. Ei bine, și la Tuzla au fost luate, prin hotărârea Consiliului Local, 33 de hectare de faleză', a afirmat Diana Buzoianu.
Ea a spus spus că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, că cele 33 de hectare de pe faleza Tuzla sunt proprietatea publică a statului român.
'Este momentul ca toate aceste situații să fie clarificate, iar patrimoniul public al Statului Român să fie protejat și administrat cu respectarea legii', susține Buzoianu, felicitând totodată juriștii de la Administrația Bazinală Dobrogea-Litoral 'care au luptat 11 ani pentru ca statul să recupereze resurse tratate ca și cum ar fi pe persoană fizică ale unor primari'. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Diana Buzoianu: 33 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sergiu Petrea (OAR București): Profesia de arhitect nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu potențialul ei
Profesiei de arhitect îi lipsește unitatea și nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu importanța și potențialul său, iar reprezentanții breslei își propun să ia măsuri pentru a remedia această situație, a declarat președintele filialei teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Sergiu Petrea, joi, pentr
Brigada Rutieră: Restricții de circulație cu ocazia Maratonului Internațional București și a unor evenimente sociale
Brigada Rutieră a anunțat joi că va dispune restricții de circulație în Capitală în weekend, cu ocazia desfășurării Maratonului Internațional București, a unei adunări publice și a unei parade a motocicliștilor. Sâmbătă și duminică va avea loc Maratonul Internațional București, care cuprinde mai multe probe și va avea startul și finishul &ici
IGSU: Proiectile de artilerie neexplodate, descoperite pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în timpul unor lucrări
Pirotehniștii au efectuat o misiune pe șoseaua de centură a Bucureștiului, unde a fost descoperită muniție rămasă neexplodată, cu ocazia lucrărilor de lărgire a benzilor de circulație, de către lucrătorii aflați în zonă. 'La fața locului au intervenit echipe specializate din cadrul Detașamentului Pirotehnic al USISU, pentru cercetarea, identificarea
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla
VIDEO Buzău: Simulare de intervenție a pompierilor la un accident chimic într-o fabrică, cu răniți și pagube materiale
Un exercițiu ce a vizat un accident chimic la o fabrică având și activități de depozitare produse periculoase, soldat cu pagube materiale și persoane rănite, a fost desfășurat, joi, de 50 de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.









