Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău a anunțat demararea construirii unei noi subunități de pompieri în comuna Mihăilești, care va deservi șase localități, cu peste 17.000 de locuitori.
Potrivit ISU Buzău, prin realizarea investiției se urmărește consolidarea capacității de răspuns la situații de urgență și optimizarea timpilor de intervenție, astfel încât echipajele de pompieri să poată ajunge într-un timp cât mai scurt la locul producerii evenimentelor.
'ISU 'Neron Lupașcu' al județului Buzău a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea unei noi subunități de pompieri în comuna Mihăilești. Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Prioritatea 3 - 'Promovarea adaptării la schimbările climatice și managementul riscurilor', Acțiunea 3.2 - 'Îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc'. Noua subunitate va asigura intervenția operativă într-un raion format din șase localități (Amaru, Florica, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliștea, Mihăilești, Movila Banului), cu o populație de peste 17.000 locuitori și o suprafață de aproximativ 35.000 de hectare', a transmis, prin intermediul unui comunicat, ISU Buzău.
Comuna Mihăilești este străbătută de DN2 (E85), sector de drum național de-a lungul căruia au fost înregistrate frecvent accidente de circulație soldate cu persoane rănite sau decedate.
Pe 24 mai 2004, în Mihăilești, un autotren încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat într-un șanț, după care a sărit în aer. În urma detonației și-au pierdut viața 18 persoane și 13 au fost rănite. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Buzău: O nouă subunitate ISU va fi construită la Mihăilești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie
Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
O posibilă prăbușire a unui elicopter în Apuseni a fost sesizată, vineri seara, de către o persoană aflată în comuna Gârda de Sus, după ce ar fi observat 'un fum gros' la câțiva kilometri distanță. 'în seara zilei de 9 octombrie 2026, prin SNUAU 112, o persoană a sesizat faptul că un elicopter s-ar fi prăbușit în
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de siguranță la manifestația de promovare a luptei de combatere a extremismului
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică având drept scop 'promovarea luptei de combatere a extremismului', care va avea loc, sâmbătă, în Piața Universității, între orele 18:00-21:30.
Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc
Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi
Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă
Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,
Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc
Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic 'Joannes Kajoni' și de la Liceul de Artă 'Nagy István' din Miercurea-Ciuc au participat, vineri, la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat la cimitirul evreiesc din municipiu. în cadrul manifestării, a fost evocată istoria comunității evreiești din zonă și a fost









