Două persoane au fost recuperate de jandarmii montani din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor din munții Buzăului, după ce au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense, iar lipsa echipamentului adecvat le-a îngreunat deplasarea.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău, miercuri, în jurul orei 07:30, prin intermediul unui apel la 112 a fost sesizat faptul că două persoane care, în seara precedentă, au plecat din zona Crasna, județul Covasna, către Lacul Vulturilor, pe un traseu turistic marcat, au dificultăți în a se orienta pe traseu pentru a se întoarce.
''Cei doi tineri în vârstă de 19 ani au ales să campeze peste noapte în apropierea traseului principal. În această dimineață au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense și a condițiilor meteorologice nefavorabile, iar lipsa echipamentului adecvat pentru această perioadă le-a îngreunat deplasarea. De asemenea, tinerii au relatat că au auzit zgomote provenind din zona împădurită și, fiind speriați și neștiind să se orienteze, au solicitat sprijin prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. În cel mai scurt timp, la fața locului a fost direcționată patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu. Jandarmii montani au ajuns în zona Poarta Vânturilor, unde i-au identificat pe cei doi tineri. La momentul intervenției, în zonă se înregistrau condiții meteorologice nefavorabile, respectiv ploaie și ceață. Persoanele au fost preluate de jandarmii montani și însoțite în siguranță către autoturismul cu care se deplasaseră. Cei doi se aflau în stare bună și nu au necesitat îngrijiri medicale'', a transmis IJJ Buzău.
Conducerea Jandarmeriei a precizat că, în ultima perioadă, au mai fost înregistrate situații de turiști care s-au rătăcit, cu precădere pe traseele de munte, de fiecare dată jandarmii montani intervenind fie prin transmiterea unor coordonate prin intermediul cărora persoanele să se poată orienta, fie prin deplasări în teren.
''Turiștii sunt în siguranță, a fost o experiență nepregătită raportată la condițiile meteo pentru cei doi turiști. (...) Am mai avut pe timpul verii o acțiune complexă de căutare, salvare și recuperare a unor persoane, tot din zona Siriu. În general, au mai fost astfel de apeluri, într-adevăr, dar de multe ori s-au rezolvat situațiile semnalate și prin îndrumarea directă de către colegii de la postul de jandarmi Nehoiu, ei cunoscând foarte bine traseele. În momentul în care apelanții au descris zona sau traseul pe care l-au parcurs, au fost îndrumați de multe ori telefonic să revină pe traseul de bază. Ce este foarte important și în acest an nu am avut, Doamne ferește, pierdere de vieți omenești, dar nici persoane accidentate. La începutul sezonului estival am demarat o campanie de conștientizare și de prevenire și în rândul elevilor, am remarcat toate traseele turistice din zona adiacentă stațiunii Sărata-Monteoru cu implicarea elevilor iar per ansamblu starea traseelor turistice, din punct de vedere al marcajelor pe raza județului Buzău este una foarte bună'', a declarat miercuri, în ședința Colegiului Prefectural, inspectorul șef al IJJ Buzău, Virgil Cueru.
Jandarmii montani recomandă turiștilor să se informeze în prealabil cu privire la starea și dificultatea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să verifice prognoza meteorologică înainte de plecare și să poarte echipament adecvat. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Buzău: Turiști recuperați din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor; s-au dezorientat din cauza ceții

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiectul privind drepturile educaționale ale minorităților naționale, contestat de asociații ale românilor din Ucraina
Trei organizații care apără interesele cetățenilor români din Ucraina au transmis un memoriu autorităților de la București prin care cer să se intervină de urgență pe lângă conducerea de la Kiev pentru modificarea proiectului de lege nr. 16.119 privind drepturile educaționale ale minorităților naționale. Memoriul a fost trimis președintelui Nicușor
Sergiu Petrea (OAR București): Profesia de arhitect nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu potențialul ei
Profesiei de arhitect îi lipsește unitatea și nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu importanța și potențialul său, iar reprezentanții breslei își propun să ia măsuri pentru a remedia această situație, a declarat președintele filialei teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Sergiu Petrea, joi, pentr
Brigada Rutieră: Restricții de circulație cu ocazia Maratonului Internațional București și a unor evenimente sociale
Brigada Rutieră a anunțat joi că va dispune restricții de circulație în Capitală în weekend, cu ocazia desfășurării Maratonului Internațional București, a unei adunări publice și a unei parade a motocicliștilor. Sâmbătă și duminică va avea loc Maratonul Internațional București, care cuprinde mai multe probe și va avea startul și finishul &ici
IGSU: Proiectile de artilerie neexplodate, descoperite pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în timpul unor lucrări
Pirotehniștii au efectuat o misiune pe șoseaua de centură a Bucureștiului, unde a fost descoperită muniție rămasă neexplodată, cu ocazia lucrărilor de lărgire a benzilor de circulație, de către lucrătorii aflați în zonă. 'La fața locului au intervenit echipe specializate din cadrul Detașamentului Pirotehnic al USISU, pentru cercetarea, identificarea
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla









