Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
''În primele opt luni ale anului 2026, la nivel național, au fost înregistrate 4.732 de incendii la locuințe, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 4.710 incendii. Creșterea este de aproximativ 0,5%'', a informat IGSU.
Potrivit inspectoratului, datele indică o evoluție mai accentuată în ceea ce privește consecințele asupra populației.
În perioada analizată, 127 de persoane și-au pierdut viața în incendiile la locuințe, față de 122 în primele opt luni ale anului 2025, iar numărul persoanelor rănite a crescut de la 417 la 463.
Astfel, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul persoanelor decedate a crescut cu aproximativ 4%, iar cel al persoanelor rănite cu 11%.
Incendiile cauzate de probleme la coșuri, canale și burlane de fum se mențin pe primul loc, însă numărul cazurilor a înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 1.648 în 2025 la 1.562 în primele opt luni ale acestui an.
În schimb, o creștere importantă se înregistrează în cazul incendiilor generate de sistemele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Numărul acestora a crescut de la 708 în 2025 la 806, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 14%.
De asemenea, incendiile provocate de instalații electrice defecte au crescut de la 1.305 la 1.376 de cazuri, cu aproximativ 5,4%. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGSU: Proiectile de artilerie neexplodate, descoperite pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în timpul unor lucrări
Pirotehniștii au efectuat o misiune pe șoseaua de centură a Bucureștiului, unde a fost descoperită muniție rămasă neexplodată, cu ocazia lucrărilor de lărgire a benzilor de circulație, de către lucrătorii aflați în zonă. 'La fața locului au intervenit echipe specializate din cadrul Detașamentului Pirotehnic al USISU, pentru cercetarea, identificarea
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla
VIDEO Buzău: Simulare de intervenție a pompierilor la un accident chimic într-o fabrică, cu răniți și pagube materiale
Un exercițiu ce a vizat un accident chimic la o fabrică având și activități de depozitare produse periculoase, soldat cu pagube materiale și persoane rănite, a fost desfășurat, joi, de 50 de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.
Vâlcea: Accident rutier între un microbuz și un autoturism, la Mateești; a fost activat Planul Roșu de intervenție
Autoritățile din Vâlcea au activat Planul Roșu și intervin de urgență, joi, la un accident rutier produs în comuna Mateești, între un microbuz și un autoturism. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, mai multe persoane sunt rănite, la locul accidentului fiind trimise echipaje medicale atâ
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare D









