Campusul Agronomie-Herăstrău al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară va găzdui, în perioada 1 - 4 octombrie, evenimentul Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, la care vor fi prezenți peste 100 de expozanți.
'Timp de patru zile, campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară se transformă într-un spațiu dedicat naturii, horticulturii, gustului, creativității și inovației, în care publicul este invitat să descopere produse de sezon, plante, flori, expoziții, degustări, ateliere și demonstrații. Evenimentul reunește peste 100 de expozanți, propune peste 30 de workshopuri și activități și își propune să atragă peste 10.000 de vizitatori', informează USAMV într-un comunicat remis luni AGERPRES.
În zona expozițională, vizitatorii vor găsi fructe, legume, flori, plante, produse agroalimentare și decorațiuni, dar și o serie de experiențe dedicate celor pasionați de horticultură și gastronomie.
Programul include degustări de fructe din specii pomicole noi, prezentări și degustări de soiuri de struguri de masă și prezentări de vinuri de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa.
Pentru cei interesați de horticultura modernă, ediția din acest an aduce în prim-plan tehnologii pentru agricultura durabilă, inteligența artificială aplicată în ameliorarea plantelor și demonstrații dedicate agriculturii viitorului. Printre acestea se numără atelierul AI-CROPBREED - Ameliorarea morcovului cu ajutorul inteligenței artificiale și evenimentul demonstrativ Climate.
Printre atracțiile ediției 2026 se numără expoziția 'Infinity - Tribute to Yayoi Kusama', găzduită în Parcul dendrologic al campusului, precum și expoziția 'Grădinari planetare', care prezintă rezultatele practicii studenților programului de Peisagistică desfășurate la Brezoi, Vâlcea.
Pentru familii și cei mai tineri vizitatori, Caravana Pădurii propune ateliere și discuții despre oameni, arbori și păduri, iar atelierul 'Grădini relocate' invită publicul să descopere noi perspective asupra spațiilor verzi.
Programul mai cuprinde ateliere de desen după natură, botanică, ornitologie și pomicultură, precum și o expoziție de postere cu rezultatele cercetării din USAMV București.
Unul dintre momentele speciale ale ediției din acest an va avea loc pe 2 octombrie, în Aula Magna 'Petre S. Aurelian' din cadrul USAMV București - va fi prezentată public recunoașterea oficială a ocupației de designer florist.
Evenimentul marchează o etapă importantă în profesionalizarea designului floral și consolidarea acestei ocupații în codul ocupațional din România, se subliniază în comunicat.
Standardul ocupațional pentru designer florist, inițiat și elaborat de Andreea Stor, a primit validare instituțională, guvernamentală și academică prin Autoritatea Națională pentru Calificări, cu suportul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Recunoașterea oficială deschide un nou capitol pentru profesioniștii din domeniu și pentru generațiile care aleg designul floral ca parcurs profesional.
'Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei își propune să aducă horticultura mai aproape de public și să arate că universul plantelor înseamnă nu doar producție și cercetare, ci și artă, educație, creativitate, tehnologie și comunitate', susțin organizatorii.
Evenimentul este organizat de Facultatea de Horticultură - USAMV București, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Toamna Horticolă Bucureșteană: Peste 100 de expozanți și 30 de workshopuri, la USAMV

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Simpozion internațional pentru managementul populației de șacal
Peste 100 de cercetători din România și din străinătate participă, în perioada 7-10 octombrie, la Tulcea, la simpozionul 'Șacalul și speciile înrudite', un eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), în cadrul rețelei internaționale dedicate studiului, monitorizării și conservării șacalulu
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
Direcția Silvică Buzău estimează că, până la finalul anului, va comercializa aproximativ 31.000 de metri cubi de lemn pentru foc, destinat populației, în funcție de cerere cantitatea putând fi suplimentată până la 46.000 de metri cubi. Odată cu apropierea sezonului rece, Direcția Silvică Buzău, prin cele șapte ocoale si
A XIX-a ediție a Maratonului Internațional București - sâmbătă și duminică; vor fi restricții de trafic
Traficul rutier în Capitală va fi restricționat sâmbătă și duminică pentru desfășurarea celei de-a XIX-a ediții a Maratonului Internațional București, unde sunt așteptați peste 12.500 de alergători. ''Ediția din acest an aduce la start peste 12.500 de alergători din mai mult de 50 de țări, consolidând dimensiunea internațională a comp
Harghita: Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 1.7 milioane de lei în primele nouă luni
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat, până la 30 septembrie 2026, un număr de 447 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.701.500 de lei,
Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși care au încercat să-i omoare o vacă
Un bărbat din satul Federi, comuna Pui, județul Hunedoara, a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze o vacă, ce fusese surprinsă de animalele sălbatice. Salvarea bărbatului a venit de la un grup de turiști, aflați în apropiere, care i-au venit în ajutor și au făcut zgomot puternic pentru a &ic
CNAIR: Circulația pe noul pod peste Tisa se deschide joi; va fi inaugurat și PTF Sighetul Marmației II
Circulația pe noul pod peste Tisa va fi deschisă joi, 8 octombrie, la ora 12:30, odată cu inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetul Marmației II, a anunțat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Bihor: Oradea găzduiește ediția 2026 a FAST - festivalul celor 5 facultăți de arhitectură din țară (9 - 14 octombrie)
Municipiul Oradea devine, în perioada 9 - 14 octombrie, centru național de dezbatere despre arhitectură, educație și viitorul mediului construit, prin găzduirea festivalului național al celor cinci facultăți de arhitectură din țară, ocazie cu care vor fi aniversați și 25 de ani de activitate a filialei bihorene a Ordinului Arhitecților din România (OAR).
Constanța: Corveta 'Contraamiral August Roman' - primele trageri cu artileria de la bord în antrenamente pe Marea Neagră
Corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 a efectuat primele trageri cu sistemele de artilerie de la bord, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale Române (FNR), în cadrul unor antrenamente pe Marea Neagră, a informat, miercuri, Statul Major al Forțelor Navale. Potrivit Forțelor Navale Române, corveta 'Contraamiral Aug









