Pilotul britanic Lando Norris, campionul mondial en titre din Formula 1, a semnat un nou contract cu McLaren, în valoare de 120 de milioane de lire sterline (140 milioane euro), care îl va menține la echipa britanică cel puțin până la sfârșitul sezonului 2030, informează DPA.
Prelungirea contractului este o recompensă justă pentru Norris, în vârstă de 26 de ani, care în sezonul trecut a adus team-ului McLaren primul său titlu la categoria piloți după triumful compatriotului său Lewis Hamilton în 2008.
Confirmarea noului său contract vine la doar șase zile după ce Norris a câștigat pentru a doua oară consecutiv Marele Premiu al Olandei, sporindu-și speranțele de a-și apăra coroana mondială. El se află acum la 59 de puncte în spatele italianului Kimi Antonelli de la Mercedes, cu 11 etape înainte de finalul sezonului.
Conform Press Association, noul acord pe patru ani îi asigură lui Norris un salariu de până la 30 de milioane de lire pe sezon, britanicul rămânând astfel în spatele compatriotului său Lewis Hamilton (Ferrari) și a olandezului Max Verstappen (Red Bull) în ceea ce privește veniturile.
Hamilton și Verstappen, care și-a prelungit la începutul acestei luni contractul cu Red Bull, câștigă amândoi peste 60 de milioane de lire sterline anual la echipele lor.
Dacă își va duce până la capăt noul contract, Lando Norris va ajunge la 12 sezoane petrecute alături de McLaren, după ce a fost inclus în programul de juniori ai acestei echipe în 2017, când avea doar 17 ani, înainte de a-și face debutul în Marele Circ, în 2019.
De atunci, Norris a disputat 163 de Mari Premii, a obținut 18 ''pole position'', 13 victorii și 48 de podiumuri, cucerind titlul de campion mondial al piloților anul trecut și ajutând-o pe McLaren să câștige de două ori campionatul constructorilor.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Auto - F1: Campionul mondial Lando Norris și-a prelungit contractul cu McLaren până în 2030

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi
Polo masculin: CS Dinamo București a pierdut la limită cu CN Posillipo, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa italiană CN Posillipo cu scorul de 13-12 (4-3, 3-1, 2-3, 4-5), vineri seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a fost condusă cu 12-9, a reușit egalarea, dar gazdele au obținut victoria, deși bucureștenii au avut ultimul atac.
Fotbal: Vincenzo Montella, selecționerul Turciei, a fost demis
Italianul Vincenzo Montella, selecționerul naționalei de fotbal a Turciei, a fost demis vineri în urma unei serii de înfrângeri în Liga Națiunilor și a nemulțumirii tot mai mari în rândul publicului și al presei din Turcia, informează AFP. 'S-a decis să nu continuăm cu antrenorul nostru principal', a anunțat Federați
Fotbal feminin: România a remizat cu Malta, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a terminat la egalitate cu echipa Maltei, 1-1 (0-0), vineri, pe Centenary Stadium Ta'Qali, în Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. Maria Olah (56) a deschis scorul pentru România, dar gazdele au egalat pe final, prin Crista Chetcuti Ganado (88). Selecți
Schi alpin: Campioana olimpică Sofia Goggia a resimțit simptome neurologice severe după infecții virale
Italianca Sofia Goggia, campioană olimpică la schi alpin, a declarat că a fost îngrijorată în privința stării sale de sănătate după ce a resimțit 'simptome neurologice foarte severe' ca urmare a două infecții virale, relatează DPA. în timpul unui eveniment de presă desfășurat în Austria, Goggia a declarat că, uneori, tremura at&
Fotbal: Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a spus Cristian Chivu
Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a declarat antrenorul Cristian Chivu înaintea meciului de sâmbătă cu Parma, din Serie A, după pauza competițională prelungită, începută la jumătatea lunii septembrie, scrie site-ul Football Italia. Inter este la egalitate de puncte (13) cu AS Roma și Lazio în frun
Fotbal: Avertizorul de integritate Rui Pinto rămâne sub protecția poliției portugheze
Autoritățile portugheze au anunțat vineri că au revocat decizia de a retrage protecția polițienească acordată lui Rui Pinto, hackerul din spatele dezvăluirilor 'Football Leaks' privind culisele afacerilor din fotbal, scrie AFP. Comisia pentru Programe Speciale de Securitate a declarat nulă decizia luată pe 22 septembrie, deoarece avertizorul de integri









