FC Barcelona, deținătoarea titlului, a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-2, formația Rayo Vallecano, într-o partidă disputată luni seara, obținând a treia victorie consecutivă de la debutul actualei ediții a campionatului de fotbal al Spaniei.
Rayo, cu internaționalul român Andrei Rațiu pe banca de rezerve până la final, a deschis scorul pe Camp Nou prin Sergio Camello (12), dar Barca a revenit și întors rezultatul în mai puțin de zece minute, grație golurilor marcate de Raphinha (19) și, Lamine Yamal (21).
Catalanii și-au majorat avantajul după pauză, în urma unui autogol al fundașului Florian Lejeune (51), însă oaspeții au reușit să reducă din handicap tot prin Sergio Camello, în minutul 59.
În finalul reprizei secunde, Raphinha a reușit a doua sa dublă în trei meciuri (71), înainte ca Yamal să înscrie la rândul său pentru a doua oară, închizând tabela în minutul 90.
La 19 ani, Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care depășește borna de 50 de goluri marcate în cele cinci mari campionate europene (51 în total), în timp ce Raphinha a semnat a doua sa dublă în primele trei etape din La Liga.
În urma acestui nou succes, FC Barcelona a revenit pe prima poziție a clasamentului, cu maximum de puncte (9), devansând-o la golaveraj pe marea sa rivală Real Madrid, care a bifat la rândul ei trei victorii consecutive de la debutul sezonului.
Rezultate:
Vineri
Racing Santander - Elche 3-2
Au marcat: Zabiri (15, 21, 36), respectiv Sangare (78), Nino (79).
Deportivo Alaves - Villarreal 1-0
A marcat: Boye (31).
Sâmbătă
Levante - Betis Sevilla 5-2
Au marcat: De La Fuente (24), Bardeli (45+1), Brugui (56, 70), Olasagasti (90+5), respectiv Bartra (34), Riquelme (45+4).
Real Sociedad - Espanyol Barcelona 2-1
Au marcat: Barrenetxea (4), Oskarsson (61), respectiv Fernandez (45).
Sevilla FC - Atletico Madrid 1-3
Au marcat: Sierra (66), respectiv Baena (4, 33), Lookman (26).
Duminică
Real Madrid - Malaga 4-0
Au marcat: Bellingham (19), Herrero (26 - autogol), Mbappe (30), Guler (90+1).
Deportivo La Coruna - Valencia CF 3-1
Au marcat: Guerra (13 - autogol), Aubameyang (17), Diakhaby (59 - autogol), respectiv Umar (26).
Celta Vigo - Athletic Bilbao 0-2
Au marcat: Berenguer (20), Navarro (22).
Portarul Ionuț Radu a fost integralist la Celta Vigo.
Luni
Osasuna Pamplona - Getafe 1-0
A marcat: Budimir (45+2 - penalty).
FC Barcelona - Rayo Vallecano 5-2
Au marcat: Raphinha (19, 71), Lamine Yamal (21, 90), Lejeune (51 - autogol), respectiv Camello (12, 59)..
Clasament:
1. FC Barcelona 9 puncte
2. Real Madrid 9
3. Atletico Madrid 7
4. Deportivo Alaves 7
5. Osasuna Pamplona 7
6. Sevilla FC 6
7. Betis Sevilla 6
8. Deportivo La Coruna 5
...
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Fotbal: A treia victorie consecutivă pentru FC Barcelona în La Liga

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi
Polo masculin: CS Dinamo București a pierdut la limită cu CN Posillipo, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa italiană CN Posillipo cu scorul de 13-12 (4-3, 3-1, 2-3, 4-5), vineri seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a fost condusă cu 12-9, a reușit egalarea, dar gazdele au obținut victoria, deși bucureștenii au avut ultimul atac.
Fotbal: Vincenzo Montella, selecționerul Turciei, a fost demis
Italianul Vincenzo Montella, selecționerul naționalei de fotbal a Turciei, a fost demis vineri în urma unei serii de înfrângeri în Liga Națiunilor și a nemulțumirii tot mai mari în rândul publicului și al presei din Turcia, informează AFP. 'S-a decis să nu continuăm cu antrenorul nostru principal', a anunțat Federați
Fotbal feminin: România a remizat cu Malta, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a terminat la egalitate cu echipa Maltei, 1-1 (0-0), vineri, pe Centenary Stadium Ta'Qali, în Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. Maria Olah (56) a deschis scorul pentru România, dar gazdele au egalat pe final, prin Crista Chetcuti Ganado (88). Selecți
Schi alpin: Campioana olimpică Sofia Goggia a resimțit simptome neurologice severe după infecții virale
Italianca Sofia Goggia, campioană olimpică la schi alpin, a declarat că a fost îngrijorată în privința stării sale de sănătate după ce a resimțit 'simptome neurologice foarte severe' ca urmare a două infecții virale, relatează DPA. în timpul unui eveniment de presă desfășurat în Austria, Goggia a declarat că, uneori, tremura at&
Fotbal: Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a spus Cristian Chivu
Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a declarat antrenorul Cristian Chivu înaintea meciului de sâmbătă cu Parma, din Serie A, după pauza competițională prelungită, începută la jumătatea lunii septembrie, scrie site-ul Football Italia. Inter este la egalitate de puncte (13) cu AS Roma și Lazio în frun
Fotbal: Avertizorul de integritate Rui Pinto rămâne sub protecția poliției portugheze
Autoritățile portugheze au anunțat vineri că au revocat decizia de a retrage protecția polițienească acordată lui Rui Pinto, hackerul din spatele dezvăluirilor 'Football Leaks' privind culisele afacerilor din fotbal, scrie AFP. Comisia pentru Programe Speciale de Securitate a declarat nulă decizia luată pe 22 septembrie, deoarece avertizorul de integri









