Victoria impresionantă obținută duminică în fața concitadinei Chelsea Londra (scor 2-1), a arătat că Arsenal poate juca la un nivel chiar mai înalt decât a făcut-o în sezonul trecut, a declarat antrenorul campioanei en titre a Angliei la fotbal, Mikel Arteta, citat de AFP.
'Asta va depinde de capacitatea noastră de a menține și de a cultiva această dorință, această umilință și de a continua în fiecare zi să ne străduim să fim o versiune mai bună a fiecăruia dintre noi și a echipei. Însă avem mult loc de îmbunătățire și multe de oferit, iar aceasta este ambiția echipei', a adăugat tehnicianul spaniol la conferința de presă de la finalul meciului de pe Emirates Stadium.
Luată prin surprindere de Chelsea, care a deschis scorul după doar 77 de secunde de joc, Arsenal a produs 'o performanță remarcabilă' per total, în opinia lui Arteta. 'Am savurat fiecare minut. Startul a fost dificil, dar m-am bucurat și de el, pentru că echipa a răspuns atât de spectaculos. Hotărârea, determinarea, calitatea, modul în care ne-am arătat intenția de a-i presa constant, a fost magnific', a subliniat el.
Antrenorul echipei Chelsea, Xabi Alonso, a lăudat 'mentalitatea bună' a jucătorilor săi, menționând că brazilianul Estevao a fost aproape de egalare în minutul 89 și a cerut 'timp' pentru a-și pune în aplicare ideile.
'Este o înfrângere, suntem dezamăgiți, trebuie să doară, dar trebuie să doară într-un mod pozitiv, pentru că este doar al treilea meci (în campionat). Sunt mulțumit de mentalitatea în atitudinea jucătorilor; au dat totul, au încercat și au luptat foarte mult', a explicat Alonso.
Una dintre prioritățile fostului antrenor al echipelor Bayer Leverkusen și Real Madrid va fi consolidarea defensivei, după ce Chelsea a primit șapte goluri în trei meciuri din Premier League.
'Este cu siguranță ceva la care trebuie să lucrăm. Vrem să facem mai bine, să fim mai solizi, mai clinici, mai echilibrați, dar și asta necesită timp', a precizat spaniolul.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Arsenal poate juca chiar mai bine decât în sezonul trecut, afirmă Arteta

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi
Polo masculin: CS Dinamo București a pierdut la limită cu CN Posillipo, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa italiană CN Posillipo cu scorul de 13-12 (4-3, 3-1, 2-3, 4-5), vineri seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a fost condusă cu 12-9, a reușit egalarea, dar gazdele au obținut victoria, deși bucureștenii au avut ultimul atac.
Fotbal: Vincenzo Montella, selecționerul Turciei, a fost demis
Italianul Vincenzo Montella, selecționerul naționalei de fotbal a Turciei, a fost demis vineri în urma unei serii de înfrângeri în Liga Națiunilor și a nemulțumirii tot mai mari în rândul publicului și al presei din Turcia, informează AFP. 'S-a decis să nu continuăm cu antrenorul nostru principal', a anunțat Federați
Fotbal feminin: România a remizat cu Malta, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a terminat la egalitate cu echipa Maltei, 1-1 (0-0), vineri, pe Centenary Stadium Ta'Qali, în Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. Maria Olah (56) a deschis scorul pentru România, dar gazdele au egalat pe final, prin Crista Chetcuti Ganado (88). Selecți
Schi alpin: Campioana olimpică Sofia Goggia a resimțit simptome neurologice severe după infecții virale
Italianca Sofia Goggia, campioană olimpică la schi alpin, a declarat că a fost îngrijorată în privința stării sale de sănătate după ce a resimțit 'simptome neurologice foarte severe' ca urmare a două infecții virale, relatează DPA. în timpul unui eveniment de presă desfășurat în Austria, Goggia a declarat că, uneori, tremura at&
Fotbal: Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a spus Cristian Chivu
Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a declarat antrenorul Cristian Chivu înaintea meciului de sâmbătă cu Parma, din Serie A, după pauza competițională prelungită, începută la jumătatea lunii septembrie, scrie site-ul Football Italia. Inter este la egalitate de puncte (13) cu AS Roma și Lazio în frun
Fotbal: Avertizorul de integritate Rui Pinto rămâne sub protecția poliției portugheze
Autoritățile portugheze au anunțat vineri că au revocat decizia de a retrage protecția polițienească acordată lui Rui Pinto, hackerul din spatele dezvăluirilor 'Football Leaks' privind culisele afacerilor din fotbal, scrie AFP. Comisia pentru Programe Speciale de Securitate a declarat nulă decizia luată pe 22 septembrie, deoarece avertizorul de integri









