Echipa FC Barcelona și-a consolidat poziția de lider al campionatului de fotbal al Spaniei, după ce s-a impus fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 5-0, în fața formației Valencia CF, duminică seara, într-un meci din etapa a patra a sezonului, în cursul căruia tânărul star al catalanilor, Yamine Lamal, a reușit o nouă dublă.
Incert înaintea întâlnirii de pe stadionul Mestalla după o lovitură primită la antrenament, Yamal a deschis scorul după doar șase minute de joc, printr-un lob cu exteriorul piciorului stâng, iar apoi a avut un gol anulat pentru un ofsaid la limită (8). El a trebuit să aștepte până spre finalul meciului pentru a semna al patrulea său gol din acest sezon, după un assist perfect al lui Dani Olmo (84), reușind astfel a doua sa dublă consecutivă.
Mijlocașul ofensiv Fermin Lopez, care a pasat decisiv la deschiderea scorului, a înscris la rândul său, în minutul 22, înainte de a-l servi pe căpitanul Raphinha (49), brazilianul marcând pentru a șasea oară în patru meciuri. Metronomul catalan Pedri și-a trecut, de asemenea, numele pe tabela de marcaj, în minutul 79, după un un-doi cu Olmo.
După patru victorii consecutive, 17 goluri marcate și doar 2 încasate, elevii antrenorului Hansi Flick domină clasamentul din La Liga, cu un avans de două puncte față de Deportivo Alaves, care s-a impus la rândul ei pe teren propriu, cu scorul de 5-2, în partida cu Osasuna Pamplona.
Alaves a depășit-o cu un punct de Real Madrid, care a suferit sâmbătă primul eșec al sezonului (0-1 cu Betis Sevilla, în deplasare), după trei victorii consecutive.
Valencia, echipă istorică a fotbalului spaniol, implicată în lupta pentru evitarea retrogradării în ultimele două sezoane, se află deja în postura de 'lanternă roșie', cu doar un singur punct acumulat în patru etape.
Rezultate:
Vineri
Betis Sevilla - Real Madrid 0-1
A marcat: Parrott (81).
Sâmbătă
Athletic Bilbao - Atletico Madrid 3-0
Au marcat: Nico Williams (46), Robert Navarro Munoz (48), Sancet (90).
Rayo Vallecano - Racing Santander 3-2
Au marcat: Andrei Rațiu (17), Camello (43, 47), respectiv Sergio Canales (4), Pablo Garcia (28).
Villarreal - Deportivo A Coruna 2-3
Au marcat: Nicolas Pepe (19), Adama Traore (76 - autogol), respectiv Cruz Luismi (43), Eddahchouri (79), Aubameyang (88).
Duminică
Valencia CF - FC Barcelona 0-5
Au marcat: Yamal (6, 84), Fermin Lopez (22), Raphinha (50), Pedri (79).
Deportivo Alaves - Osasuna Pamplona 5-2
Au marcat: Boye (27, 51, 68), Mariano Diaz (36), Pablo Ibanez (90), respectiv Budimir (46, 64 - penalty).
Malaga - Levante 0-0
Espanyol Barcelona - Sevilla FC 1-1
Au marcat: Marcos Fernandez (90+8), respectiv Stassin (85).
Luni se dispută partidele Getafe - Celta Vigo și Elche - Real Sociedad.
Clasament:
1. FC Barcelona 12 puncte
2. Deportivo Alaves 10
3. Real Madrid 9
4. Betis Sevilla 9
5. Deportivo A Coruna 8
6. Atletico Madrid 7
7. Sevilla FC 7
8. Osasuna Pamplona 7
...
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Lamine Yamal a reușit o nouă dublă pentru FC Barcelona în campionatul Spaniei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi
Polo masculin: CS Dinamo București a pierdut la limită cu CN Posillipo, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa italiană CN Posillipo cu scorul de 13-12 (4-3, 3-1, 2-3, 4-5), vineri seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a fost condusă cu 12-9, a reușit egalarea, dar gazdele au obținut victoria, deși bucureștenii au avut ultimul atac.
Fotbal: Vincenzo Montella, selecționerul Turciei, a fost demis
Italianul Vincenzo Montella, selecționerul naționalei de fotbal a Turciei, a fost demis vineri în urma unei serii de înfrângeri în Liga Națiunilor și a nemulțumirii tot mai mari în rândul publicului și al presei din Turcia, informează AFP. 'S-a decis să nu continuăm cu antrenorul nostru principal', a anunțat Federați
Fotbal feminin: România a remizat cu Malta, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a terminat la egalitate cu echipa Maltei, 1-1 (0-0), vineri, pe Centenary Stadium Ta'Qali, în Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. Maria Olah (56) a deschis scorul pentru România, dar gazdele au egalat pe final, prin Crista Chetcuti Ganado (88). Selecți
Schi alpin: Campioana olimpică Sofia Goggia a resimțit simptome neurologice severe după infecții virale
Italianca Sofia Goggia, campioană olimpică la schi alpin, a declarat că a fost îngrijorată în privința stării sale de sănătate după ce a resimțit 'simptome neurologice foarte severe' ca urmare a două infecții virale, relatează DPA. în timpul unui eveniment de presă desfășurat în Austria, Goggia a declarat că, uneori, tremura at&
Fotbal: Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a spus Cristian Chivu
Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a declarat antrenorul Cristian Chivu înaintea meciului de sâmbătă cu Parma, din Serie A, după pauza competițională prelungită, începută la jumătatea lunii septembrie, scrie site-ul Football Italia. Inter este la egalitate de puncte (13) cu AS Roma și Lazio în frun
Fotbal: Avertizorul de integritate Rui Pinto rămâne sub protecția poliției portugheze
Autoritățile portugheze au anunțat vineri că au revocat decizia de a retrage protecția polițienească acordată lui Rui Pinto, hackerul din spatele dezvăluirilor 'Football Leaks' privind culisele afacerilor din fotbal, scrie AFP. Comisia pentru Programe Speciale de Securitate a declarat nulă decizia luată pe 22 septembrie, deoarece avertizorul de integri









