Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, s-a impus cu scorul de 5-0 pe terenul lui Coventry într-un meci disputat duminică în etapa a patra a campionatului de fotbal al Angliei.
Brighton a deschis scorul prin Charalampos Kostoulas în minutul 35. Formația pregătită de germanul Fabian Hurzeler a punctat de patru ori în repriza secundă, grație lui Malick Yalcouye (51), Pascal Gross (70, din penalty), Lewis Dunk (83) și Yasin Ayari (90+4).

Foto: (c) Paul Childs via REUTERS
Coventry, antrenată de fostul mare internațional englez Frank Lampard, a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Taiwo Awoniyi în minutul 53.

Foto: (c) Paul Childs via REUTERS
În clasament, Brighton este pe locul 4, cu 7 puncte. Nou-promovata Coventry este lanterna roșie, fără niciun punct.

Foto: (c) Paul Childs via REUTERS
Lider este Arsenal, cu 12 puncte, urmată de Manchester City, cu 9 puncte și un joc mai puțin disputat. Pe ultima treaptă a podiumului, cu 8 puncte, se află o altă nou-promovată, Hull City.
Meciul Brighton - Universitatea Craiova va avea loc pe 26 noiembrie.
Rezultate înregistrate în etapa a patra a campionatului de fotbal al Angliei:
sâmbătă
Bournemouth - Brentford 2-2
Au marcat: Kluivert (38), Tavernier (52), respectiv Schade (34, 56)
Aston Villa - Nottingham Forest 1-2
Au marcat: Alysson (74), respectiv Delap (46), Igor Jesus (88)
Chelsea - Hull City 2-2
Au marcat: Rogers (7), Joao Pedro (66), respectiv Belloumi (28, 34)
Crystal Palace - Ipswich Town 2-3
Au marcat: Khalaili (14), Larsen (75), respectiv Emerson (23), Davis (45), Flemming (90)
Cartonaș roșu: Disasi (Crystal Palace, 34)
Liverpool - Fulham 0-0
Tottenham - Everton 0-0
Sunderland - Arsenal 0-2
Au marcat: Bruno Guimaraes (58), Saka (90+7)
Penalty ratat: Le Fee (Sunderland, 56)
Cartonaș roșu: Mandava (Sunderland, 90+6)
duminică
Coventry - Brighton 0-5
Au marcat: Kostoulas (35), Yalcouye (51), Gross (70 - pen), Dunk (83), Ayari (90+4)
Cartonaș roșu: Awoniyi (Coventry, 53)
Duminică mai are loc derby-ul Manchester United - Manchester City, iar luni se joacă partida Leeds United - Newcastle United.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Preda)










