WTA va organiza Turneul Campioanelor (WTA Finals) - evenimentul care încheie sezonul feminin - la Charlotte (Carolina de Nord/ SUA), pentru o perioadă de cel puțin trei ani începând cu 2027, a declarat președinta Valerie Camillo, scrie Reuters.
Decizia vine în contextul în care circuitul urmărește să preia un control mai mare asupra evenimentului său emblematic, pe fondul unor îngrijorări legate de situația financiară.
Turneul, la care participă cele mai bune opt jucătoare de simplu și cele mai bune opt echipe de dublu ale sezonului, se va desfășura la Spectrum Center din Charlotte, fiind prevăzut și un festival pentru fani la Convention Center din apropiere.
Camillo a precizat că WTA va gestiona singură evenimentul, în loc să se bazeze pe colaborări cu promotori externi - model utilizat în trecut -, descriind noua structură drept un parteneriat public-privat care implică orașul, comitatul, statul și comunitatea de afaceri locală.
'WTA își va asuma un rol mai activ în gestionarea și controlul evenimentului și va investi alături de partenerii noștri', a declarat Camillo pentru jurnaliști în această săptămână, menționând că obiectivul circuitului este de a transforma Turneul Campioanelor într-un 'Super Bowl al sportului feminin'.
Detaliile financiare ale acordului pentru Charlotte nu au fost dezvăluite înainte de anunțul oficial planificat de partenerii locali. Camillo a afirmat că este vorba despre o 'investiție semnificativă', care a oferit WTA încrederea necesară pentru a se angaja în acest parteneriat cu orașul american.
Această decizie vine după ce WTA a hotărât să mute ediția din noiembrie 2026 a Turneului Campioanelor la Indian Wells, California, în urma rezilierii acordului prin care Riadul găzduia evenimentul cu sprijinul Fondului de Investiții Publice din Arabia Saudită.
Publicația The Telegraph a relatat săptămâna trecută că, potrivit unor proiecții interne ale WTA, circuitul ar putea rămâne fără lichidități anul viitor și ar putea acumula datorii până în toamna anului 2027 dacă actualul tipar de cheltuieli se menține. Raportul indica faptul că WTA estimează pierderi operaționale de 23 de milioane de dolari în 2026, menționând pierderea veniturilor asociate acordului cu Arabia Saudită drept un factor major care contribuie la această situație.
Camillo a declarat că 2026 va fi un an de tranziție și că circuitul își va reduce cheltuielile, suportând în același timp costurile neprevăzute legate de mutarea Turneului Campioanelor la Indian Wells.
Ea a afirmat că WTA are o 'cale clară' către o performanță financiară solidă și sustenabilă începând cu anul 2027, susținută de creșterea veniturilor și a audienței.
Întrebată dacă rămânerea la Riad pentru un al treilea an ar fi fost mai avantajoasă din punct de vedere financiar, Camillo a explicat că mutarea evenimentului la Indian Wells a fost o decizie strategică, menită să pună bazele planului pentru Charlotte.
WTA nu a stabilit încă valoarea premiilor pentru Turneul Campioanelor din 2027. Camillo a precizat că egalitatea premiilor rămâne un obiectiv important, dar a adăugat că se analizează și alte variante, inclusiv un model de împărțire a profitului cu jucătoarele. 'Ne dorim ca acest eveniment să fie construit împreună cu jucătoarele', a spus ea. 'De ce să ne oprim doar la egalitatea premiilor?'
Will Pitts, directorul executiv al Charlotte Sports Foundation, a declarat că orașul speră ca Turneul Campioanelor să contribuie, în cele din urmă, la înființarea unui turneu WTA 500 pe termen lung, deși a menționat că acest lucru ar necesita construirea unei facilități de tenis adecvate, de nivel înalt.
De asemenea, WTA intenționează să își consolideze prezența operațională în Charlotte pe măsură ce dezvoltă acest eveniment, a mai spus Camillo. AGERPRES/(AS- redactor: Adrian Drăguț, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Tenis: Turneul Campioanelor, la Charlotte (SUA) din 2027, pentru cel puțin trei ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Fostul internațional spaniol David Silva a revenit asupra retragerii și va juca în Hong Kong
Fostul mijlocaș spaniol David Silva, care a petrecut 10 ani la Manchester City, a revenit în fotbalul profesionist la vârsta de 40 de ani, semnând miercuri cu Sha Tin, club din prima ligă din Hong Kong, informează Reuters. Silva, care a câștigat Cupa Mondială din 2010 și două Campionate Europene cu Spania, precum și patru titluri î
Fotbal: Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, va fi demis în urma parcursului dezastruos din Liga Națiunilor (presă)
Italianul Vincenzo Montella va fi înlocuit din funcția de selecționer al naționalei de fotbal a Turciei, în urma unui început dezastruos în Liga Națiunilor, potrivit relatărilor din presa locală, informează DPA. Cotidianul Milliyet a relatat că Federația turcă de fotbal a decis să se despartă de Montella. Deocamdată, nu există o confirm
Fotbal: Selecționerul Portugaliei evită subiectul tensiunilor cu Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo și-a cerut scuze fanilor portughezi și coechipierilor săi din Selecao, deschizând calea pentru o revenire în lotul naționalei, însă a confirmat ruptura de antrenorul Jorge Jesus, pe care îl acuză că 'nu s-a ținut de cuvânt' lăsându-l pe banca de rezerve în timpul unui meci din Liga Națiunilor, scrie AFP.
Fotbal: Shakira și Gerard Pique, în fața unui tribunal din Barcelona pentru custodia copiilor lor
Shakira și fostul ei partener, fostul fotbalist spaniol Gerard Pique, s-au prezentat marți la un tribunal din Barcelona pentru a discuta despre modificarea programului de vizitare a celor doi fii ai lor, condiții stabilite în urma separării lor din 2022, a anunțat echipa juridică a vedetei columbiene, informează AFP. Shakira, care susține î
Fotbal: Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială și a mers mai departe (Thomas Tuchel)
Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord și a făcut un pas important înainte prin jocurile disputate în Liga Națiunilor la fotbal, a spus selecționerul Thomas Tuchel, conform Reuters. După înfrângerea cu Spania, 2-3, în primul meci, Anglia a câștigat acasă și în deplasare &i
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal
Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său titlu în Premier League după 22 de ani, a semnat un nou contract valabil până în iunie 2030, a anunțat miercuri gruparea engleză, informează Reuters. Arteta, care o pregătește pe Arsenal din 2019, aceasta fiind prima
Fotbal: Harry Kane, cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia (Jude Bellingham)
Mijlocașul Jude Bellingham (Real Madrid) l-a catalogat pe Harry Kane drept cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia, după ce atacantul a egalat recordul de selecții în echipa națională de fotbal, transmite DPA Kane a egalat recordul deținut de Peter Shilton, de 125 de selecții, cu prilejul meciului de marți împotriva Cehiei din Liga
Auto - F1: Russell (Mercedes) va lua startul din coada grilei în Marele Premiu al statului Singapore
Echipa Mercedes a confirmat că pilotul britanic George Russell va lua startul în Marele Premiu al statului Singapore de la coada grilei, în urma unei schimbări de motor survenite după abandonul său din Malaezia, o nouă lovitură pentru șansele sale, deja tot mai diminuate, la titlul mondial din Formula 1, scrie AFP. Defecțiunea unit









