Cehul Ondrej Berka va arbitra meciul pe care reprezentativa României îl va disputa contra Suediei, de la ora 21:45 (ora României), pe Strawberry Arena din Solna, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA.
Arbitri asistenți vor fi Matej Vlcek și Kamil Hajek, iar al patrulea oficial a fost delegat Ondrej Pechanec.
Arbitru video a fost nominalizat italianul Michael Fabbri, iar arbitru asistent video va fi cehul Karel Roucek.
Berka a arbitrat un meci al naționalei României, un amical jucat contra Slovaciei și pierdut cu 0-2, pe 31 martie nul acesta, după eșecul cu Turcia din barajul pentru CM 2026.
De asemenea, Berka a condus două meciuri ale Universității Craiova în cupele europene. Pe 28 iulie 2022, Universitatea trecea de echipa albaneză Vllaznia Shkoder cu scorul de 3-0, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manșa secundă a turului al doilea preliminar al Conference League. Anul acesta, pe 6 august, Berka s-a aflat la centru la meciul dintre KuPS Kuopio și Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), din prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League.
Selecționata României are programate patru partide în debutul noii ediții a Ligii Națiunilor: Suedia - România pe 25 septembrie (Strawberry Arena - Solna), România - Bosnia-Herțegovina pe 28 septembrie (Arena Națională, fără spectatori), Polonia - România pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varșovia) și România - Suedia pe 5 octombrie (Arena Națională).
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Fotbal: Cehul Ondrej Berka va arbitra meciul Suedia - România, din Liga Națiunilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, va fi demis în urma parcursului dezastruos din Liga Națiunilor (presă)
Italianul Vincenzo Montella va fi înlocuit din funcția de selecționer al naționalei de fotbal a Turciei, în urma unui început dezastruos în Liga Națiunilor, potrivit relatărilor din presa locală, informează DPA. Cotidianul Milliyet a relatat că Federația turcă de fotbal a decis să se despartă de Montella. Deocamdată, nu există o confirm
Fotbal: Selecționerul Portugaliei evită subiectul tensiunilor cu Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo și-a cerut scuze fanilor portughezi și coechipierilor săi din Selecao, deschizând calea pentru o revenire în lotul naționalei, însă a confirmat ruptura de antrenorul Jorge Jesus, pe care îl acuză că 'nu s-a ținut de cuvânt' lăsându-l pe banca de rezerve în timpul unui meci din Liga Națiunilor, scrie AFP.
Fotbal: Shakira și Gerard Pique, în fața unui tribunal din Barcelona pentru custodia copiilor lor
Fotbal: Shakira și Gerard Pique, în fața unui tribunal din Barcelona pentru custodia copiilor lor
Fotbal: Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială și a mers mai departe (Thomas Tuchel)
Fotbal: Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială și a mers mai departe (Thomas Tuchel)
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal
Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său titlu în Premier League după 22 de ani, a semnat un nou contract valabil până în iunie 2030, a anunțat miercuri gruparea engleză, informează Reuters. Arteta, care o pregătește pe Arsenal din 2019, aceasta fiind prima
Fotbal: Harry Kane, cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia (Jude Bellingham)
Mijlocașul Jude Bellingham (Real Madrid) l-a catalogat pe Harry Kane drept cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia, după ce atacantul a egalat recordul de selecții în echipa națională de fotbal, transmite DPA Kane a egalat recordul deținut de Peter Shilton, de 125 de selecții, cu prilejul meciului de marți împotriva Cehiei din Liga
Auto - F1: Russell (Mercedes) va lua startul din coada grilei în Marele Premiu al statului Singapore
Echipa Mercedes a confirmat că pilotul britanic George Russell va lua startul în Marele Premiu al statului Singapore de la coada grilei, în urma unei schimbări de motor survenite după abandonul său din Malaezia, o nouă lovitură pentru șansele sale, deja tot mai diminuate, la titlul mondial din Formula 1, scrie AFP. Defecțiunea unit
Fotbal: Manchester City, în vizorul fiscului britanic încă din 2018
Autoritățile fiscale britanice au deschis o anchetă asupra lui Manchester City în 2018 pentru a stabili dacă clubul de fotbal, recent găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, a folosit scheme complexe pentru a-și reduce impozitele, a relatat miercuri Financial Times, citat de AFP. Ancheta ar fi fost lans









