Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (numărul 3 mondial) a cerut să se pună capăt meciurilor care se prelungesc până târziu în noapte la turneele de Mare Șlem, la doar câteva săptămâni după eliminarea sa de la US Open în fața americanului Ben Shelton, partidă care s-a încheiat la ora locala 03:33 dimineața, scrie AFP.
Acea partidă din sferturile de finală, un meci de cinci seturi, a început marți seara și s-a încheiat miercuri dimineața, după patru ore și 28 de minute, devenind astfel meciul care s-a terminat cel mai târziu din istoria US Open.
'Pentru un jucător care termină la 03:30 dimineața, asta înseamnă că părăsim terenurile la 04:30 și apoi ne întoarcem la hotel', a declarat spaniolul în cadrul unei conferințe de presă la Londra, în ajunul turneului Laver Cup.
'Nu ajungi în pat înainte de 06:30 sau 07:00 dimineața. Când vine vorba de recuperarea pentru următorul meci, adversarul tău are un avantaj. Este prea mult. Trebuie să facă ceva în această privință. Nu vorbesc doar despre ora 03:30; chiar și terminarea meciului la miezul nopții este deja prea târziu', a adăugat jucătorul cu șapte titluri de Mare Șlem în palmares.
La Wimbledon există o limită orară de 23:00 (ora locală) pentru încheierea meciurilor, în timp ce la US Open, Roland Garros și Australian Open nu există o oră fixă de oprire a jocului.
Meciul câștigat de Novak Djokovic împotriva lui Lorenzo Musetti în 2024 s-a încheiat la ora 03:07 dimineața la Paris, iar partidele de la New York sau Melbourne se prelungesc adesea până târziu în noapte. O soluție ar fi trecerea meciurilor de Mare Șlem la formatul 'cel mai bun din trei seturi', utilizat în restul circuitului ATP, sau chiar reducerea numărului de ghemuri necesare pentru câștigarea unui set de la șase la patru, așa cum a sugerat Djokovic în august anul trecut.
Totuși, o altă legendă a tenisului, Andre Agassi, susține că jucătorii care câștigă turnee de Mare Șlem sunt admirați tocmai pentru că își depășesc limitele. 'Sunt absolut convins că ar trebui să păstrăm acest format (cel mai bun din cinci seturi)', afirmă campionul cu opt titluri de Mare Șlem și căpitanul echipei 'Restul Lumii' la Laver Cup. AGERPRES/(AS- redactor: Adrian Drăguț, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Tenis: Carlos Alcaraz, împotriva meciurilor de la turneele de Mare Șlem care se prelungesc târziu în noapte

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Harry Kane, cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia (Jude Bellingham)
Mijlocașul Jude Bellingham (Real Madrid) l-a catalogat pe Harry Kane drept cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia, după ce atacantul a egalat recordul de selecții în echipa națională de fotbal, transmite DPA Kane a egalat recordul deținut de Peter Shilton, de 125 de selecții, cu prilejul meciului de marți împotriva Cehiei din Liga
Auto - F1: Russell (Mercedes) va lua startul din coada grilei în Marele Premiu al statului Singapore
Echipa Mercedes a confirmat că pilotul britanic George Russell va lua startul în Marele Premiu al statului Singapore de la coada grilei, în urma unei schimbări de motor survenite după abandonul său din Malaezia, o nouă lovitură pentru șansele sale, deja tot mai diminuate, la titlul mondial din Formula 1, scrie AFP. Defecțiunea unit
Fotbal: Manchester City, în vizorul fiscului britanic încă din 2018
Autoritățile fiscale britanice au deschis o anchetă asupra lui Manchester City în 2018 pentru a stabili dacă clubul de fotbal, recent găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, a folosit scheme complexe pentru a-și reduce impozitele, a relatat miercuri Financial Times, citat de AFP. Ancheta ar fi fost lans
Fotbal: Spania și-a consolidat poziția de lider în clasamentul FIFA; România a coborât pe locul 58
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, și-a consolidat poziția de lider al clasamentului Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), după fereastra internațională din septembrie-octombrie, în timp ce România a coborât pe locul 58. ''La Roja'' a obținut patru victorii în acest interval, 3-
Auto: Formula 1 va reveni în Africa în 2030 (presă)
Formula 1 ar urma să revină în Africa în 2030, cu o cursă în Rwanda, a relatat, marți, portalul RacingNews365, citat de Field Level Media. Un acord a fost realizat și un anunț oficial ar putea fi făcut în cursul acestui an, conform materialului. în ciuda unor încercări din partea unor organiza
Fotbal: Arabia Saudită a câștigat Cupa Golfului după o pauză de 22 de ani
Selecționata de fotbal a Arabiei Saudite a câștigat cea de-a 27-a ediție a Cupei Golfului, după ce a învins formația Emiratelor Arabe Unite cu scorul de 2-0, marți, la Jeddah. Hammam Al Hammami (11) și Feras Al Brikan (13) au marcat golurile echipei antrenate de grecul Georgios Donis, care a pus capăt astfel unei așteptări de 22 de
Fotbal: Lionel Scaloni - Messi este un jucător inimitabil
Antrenorul echipei naționale a Argentinei, Lionel Scaloni, a fost extrem de emoționat și nu a contenit cu laudele, marți seară, după ultima prestație triumfătoare a ''inimitabilului'' Lionel Messi, pe care îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, scrie AFP. ''Este un fotbalist inimitabil și cred că
Fotbal: Lionel Messi - A fost o mare onoare să port acest tricou al Argentinei
Starul Lionel Messi a declarat că ''a fost o mare onoare să poarte acest tricou'' și că ''a juca pentru echipa națională de fotbal a Argentinei este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla'', după victoria de marți în amicalul cu Beninul (3-0), în ultimul său meci pentru selecționata Albiceleste, jucat pe St









