Fosta jucătoare de tenis Carla Suarez, în vârstă de 38 de ani, și-a prelungit marți contractul de antrenor al echipei feminine a Spaniei până în anul 2029, scrie EFE.
După cum a anunțat Federația Regală Spaniolă de Tenis, Suarez și președintele federației, Miguel Díaz Roman, au oficializat acordul la sediul federației, din Barcelona.
Această prelungire vine după ce sportiva originară din Las Palmas de Gran Canaria a condus echipa până în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, săptămâna trecută, în China. Acolo, formația Spaniei a fost învinsă de Cehia, care a trecut ulterior de Ucraina și a câștigat titlul.
Spania nu mai ajunsese în semifinalele acestei competiții pe echipe din anul 2008.
Fosta jucătoare a preluat funcția de la Anabel Medina în 2025. În primii doi ani la cârma echipei naționale, ea a reușit să califice reprezentativa la turneul final al Billie Jean King Cup de la Shenzhen (China), plasând-o astfel în rândul celor mai bune opt echipe din lume.
'Sunt foarte fericită de încrederea arătată de președinte și de echipa sa. Pentru mine și încrederea pe care mi-au acordat-o jucătoarele a fost o prioritate. Mă bucur să le văd evoluând și să fiu martoră la angajamentul lor față de echipă', a spus Suarez într-un comunicat de presă al federației.
La rândul său, Díaz a remarcat, potrivit aceleiași surse: 'Este o raritate să ai un căpitan de calibrul Carlei. Suntem norocoși să o avem alături de noi, deoarece a fost o jucătoare de top 10 și transmite echipei acea stare de calm și expertiză în tenis. Acest lucru este esențial pentru un antrenor, la fel ca și respectul pe care jucătoarele i-l poartă'. AGERPRES/(AS- redactor: Adrian Drăguț, editor. Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Tenis: Carla Suarez, la cârma echipei feminine a Spaniei până în 2029

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Trei românce și-au asigurat medalii la Europenele Under-17
Trei pugiliste române și-au asigurat medalii, miercuri, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru): Daniela Ionică, Alessia Onofraș și Andreea Soare. La cat. 46 kg, Daniela Ionică a învins-o în sferturile de finală pe sportiva georgiană Barbare Ciociua, la puncte (3-2), iar în semifinale o va &ici
Judo: Adrian Șulcă, învins în primul tur la Mondialele de la Baku
Sportivul român Adrian Șulcă a pierdut, miercuri, în primul tur al cat. 81 kg, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Campion european și mondial de juniori în 2021, Șulcă a fost învins de muntenegreanul Jahja Nurkovic. Medalia de aur a revenit georgianului Tato Grigalașvili, după o fi
Fotbal feminin: România, învinsă de Scoția cu 3-0 în preliminariile Campionatului European U17
Selecționata României a fost învinsă de formația Scoției cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri, pe Broadwood Stadium din Cumbernauld (Scoția), în primul său meci din Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-17 din 2027. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de Lucy Hope (14, 21) și Saoirse Coyle
UPDATE Ciclism: Slovenul Primoz Roglic, campion european la contratimp
Ciclistul sloven Primoz Roglic a câștigat miercuri proba de contratimp din cadrul Campionatelor Europene de șosea, desfășurate în țara sa, fiind urmat pe podium de doi francezi, Bruno Armirail și Maxime Decomble, transmite AFP. Titlul cucerit de rutierul în vârstă de 36 de ani, campion olimpic la contratimp la Tokyo, a
Polo masculin: Steaua, surclasată de Ferencvaros în Liga Campionilor
CSA Steaua București a fost surclasată de echipa maghiară FTC Telekom Waterpolo, cu scorul de 23-7 (7-2, 5-3, 6-0, 5-2), miercuri, la Budapesta, în meciul său de debut în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Ferencvaros, câștigătoarea trofeului în 2024 și 2025 și clasată pe locul al treilea în ultimul sezon
Baschet masculin: SCM Universitatea Craiova, învinsă în primul meci din FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a fost învinsă de echipa elenă Kolossos H Hotels BC, cu scorul de 77-65 (12-19, 20-16, 20-11, 25-19), miercuri seara, la Faliraki, în primul său meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Medaliata cu bronz din sezonul trecut al Ligii Naționale a început bine meciul și după primele ze
Fotbal: Arsenal este echipa care va domina în anii următori, spune directorul executiv Richard Garlick
Arsenal se află într-o poziție solidă pentru a domina fotbalul masculin în anii ce vor urma, a declarat miercuri directorul executiv Richard Garlick, la scurt timp după ce clubul a anunțat încheierea unui nou acord pe termen lung cu antrenorul Mikel Arteta, scrie Reuters. Arteta a pus capăt, în luna mai, așteptării de 22 de ani a clubul
Tenis: Coco Gauff, învinsă în optimi de finală la Beijing (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 4 mondial, a fost învinsă miercuri în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, în timp ce poloneza Iga Swiatek, numărul 9 mondial, a cedat doar patru ghemuri pe drumul spre sferturile de finală, informează AFP. După ce c&a









