Federația turcă de fotbal (TFF) a anunțat că a sesizat comisia sa de disciplină cu privire la aproximativ 450 de oficiali ai unor cluburi, inclusiv unele dintre cele mai importante din țară, în cadrul unei anchete privind pariurile ilegale, informează AFP.
Anunțul, publicat pe site-ul federației, vine la 48 de ore după arestarea șefului arbitrilor din Turcia și a altor șase suspecți.
Comunicatul nu face nicio legătură cu acest caz, dar face aluzie la suspendarea, în urmă cu un an, a 149 de arbitri, din cauza suspiciunilor privind implicarea într-un scandal legat de pariuri.
'În cadrul anchetei privind pariurile desfășurate de TFF, s-a decis ca următoarele persoane (...) să fie deferite comisiei de disciplină pentru fotbal profesionist', a precizat federația, enumerând 448 de nume.
Se mai precizează că toți aceștia 'au deținut funcții de conducere la cluburi care au evoluat la cel mai înalt nivel în Turcia în sezonul 2026-2027 și că s-a constatat că au plasat pariuri în perioada în care ocupau respectivele funcții, în ultimii cinci ani'.
Lista include zeci de nume de la cluburi de elită, în special președintele lui Trabzonspor, vicepreședintele lui Beșiktaș, mai mulți foști și actuali conducători ai lui Galatasaray, precum și trei foști oficiali ai lui Fenerbahce.
La începutul săptămânii, o operațiune a poliției a dus la arestarea unor oficiali de rang înalt din domeniul arbitrajului.
Ministrul Justiției, Akin Gurlek, a abordat pe platforma X acuzațiile privind ingerințele în ierarhizarea arbitrilor, delegările acestora la meciuri, procesele de notare și numire, precum și examenele de competență privind regulamentul.
Persoanele arestate sunt, de asemenea, suspectate de falsificarea unor documente și de implicarea în acte sistematice de intimidare, potrivit presei turce.
'Vom continua cu hotărâre lupta pentru un fotbal curat, astfel încât acuzațiile care subminează încrederea în fotbalul turc să fie clarificate, iar cei responsabili să fie trași la răspundere', a promis ministrul Justiției. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal: Aproximativ 450 de oficiali ai unor cluburi din Turcia, vizați de o anchetă privind pariurile ilegale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judo: Ioan Dzițac s-a oprit în optimi la Mondialele de la Baku
Sportivul român Ioan Dzițac s-a oprit în optimile de finală ale cat. 73 kg, marți, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Dzițac l-a învins în primul tur pe moldoveanul Vlad Mitru, apoi a trecut de gambianul Faye Njie, însă a fost învins în sferturile de finală de Makhmadbek Makhmad
VIDEO Fotbal: Spania a învins Croația și s-a calificat în sferturile Ligii Națiunilor
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins Croația cu scorul de 2-1, marți seara, la Split. Gazdele au încercat să facă uitată catastrofa din meciul cu Anglia (0-7) și au deschis scorul, prin ''veteranul'' Ivan P
Handbal masculin: HC Buzău, învinsă în Spania, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă în deplasare de echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, cu 37-31 (20-11), marți seara, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a menținut echilibrul doar în primele cinci minute, după care gazdele s-au desprins, deși în inferio
VIDEO Baschet masculin: CS Dinamo București, debut cu stângul în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de formația spaniolă FIATC Girona cu scorul de 87-75 (23-19, 24-25, 18-19, 22-12), marți seara, în Pavello Fontajau din Girona, în meciul său de debut în Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Trecută printr-un tur preliminar, Dinamo s-a înclinat în ulti
Fotbal: România, surclasată de Spania cu 7-1, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata de tineret a României a fost umilită de echipa similară a Spaniei, cu scorul de 7-1 (4-1), marți seara, pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027. Tricolorii au jucat bine o jumătate de oră și au condus prin golul lui Rareș Burnete
Fotbal: 'Mulțumesc, Argentina!', a scris Messi, pe rețelele de socializare, înaintea ultimului meci în tricoul naționalei
Căpitanul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a transmis marți un mesaj de mulțumire țării sale, înainte de a disputa ultimul său meci în tricoul reprezentativei Albiceleste împotriva naționalei statului Benin, o zi istorică ce marchează sfârșitul unei cariere de peste două decenii la echipa națională, scrie EFE. 'Mulțu
Tenis: 'Voi reveni cu siguranță la Beijing, nu știu însă în ce calitate', spune Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a confirmat marți, după ce a câștigat al șaptelea său titlu la China Open, că va reveni la Beijing, deși nu știe încă 'în ce calitate' sa
Fotbal: Infantino, vizat într-un alt caz, privind eligibilitatea portarului naționalei RD Congo
Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o nouă situație care-l pune într-o lumină nefavorabilă, legată de o chestiune disciplinară privind Cupa Mondială 2026, de data aceasta referitoare la portarul echipei Republicii Democrate Congo, scrie DPA. Publicațiile The New York Times și Le Monde au relatat că avocații forului mondial de conducere a









