Americana Emma Navarro (24 WTA) a scris miercuri o scrisoare emoționantă despre ultimii trei ani din viața sa, timp în care suferințele psihologice și fizice au devastat-o în circuitul feminin de tenis, determinând-o să decidă să-și încheie sezonul pentru a reveni la 100% anul viitor, scrie AFP.
Pe Instagram, ea și-a povestit perioadele de furie, retragere și frustrare legate de sindromul RED (deficit energetic relativ în sport), cu care a fost diagnosticată la sfârșitul anului 2025.
Sindromul înseamnă că ''organismul nu primește suficientă energie pentru a face față cerințelor activității fizice și ale vieții de zi cu zi'', a explicat ea.
Din 2023 încoace, Navarro, 25 de ani, spune că ''și-a împins corpul și mintea la limită'' pentru a reuși.
''Ceva nu era în regulă. Trăiam emoții pe care nu le mai simțisem niciodată, cu siguranță nu în această măsură. Iritabilitate, frustrare, perfecționism, anxietate, furie. Și pe lângă toate acestea, îmi era foame. În fiecare oră a zilei, îmi era foame. Am slăbit aproape 20 de kilograme în 2023, dar credeam că fac ceea ce fac sportivii: slăbesc pentru a optimiza performanța'', a explicat ea.
Apoi ea a început să aibă dureri de cap și amețeli persistente și se îmbolnăvea frecvent: ''Nu mai puteam gândi limpede sau să-mi amintesc lucrurile. Creierul meu era lent și obosit, la fel și corpul meu. Mă trezeam la fel de obosită ca atunci când mă duceam la culcare''.
Dar rezultatele au fost bune, iar ea a ajuns pe locul 8 mondial după calificarea în semifinala de la US Open din 2024, așa că și-a spus că așa ''ar trebui să fie''.
Nu a fost așa, iar în timpul turneului din Asia, s-a îmbolnăvit. ''Eram slăbită și epuizată (...). Nu puteam vedea mingea. Nu puteam să mă mișc. Nu puteam să joc. Nici măcar nu puteam să simt'', a scris americanca în acest mesaj scurt și de impact.
''Dar am ignorat semnele'', a spus ea. Și a participat la US Open din 2025, unde ''s-a simțit mai rău ca niciodată. Dureri de cap, amețeli, migrene, oboseală, anxietate, schimbări de dispoziție.''
După mai multe consultații, diagnosticul a venit în noiembrie 2025.
''Mi-a lipsit energia timp de aproape trei ani. Corpul meu se lupta în toate modurile posibile. Țipa la mine ani de zile, iar eu l-am ignorat. M-am îngrășat anul acesta, este adevărat. Dar mi-am redescoperit și pofta de viață'', a adăugat Navarro, care simte mai bine în ultimele luni, datorită în special unei schimbări de dietă și monitorizării glicemiei.
Pentru a-și reîncărca bateriile, americanca renunță la restul turneelor din acest an și va reveni la Australian Open la începutul anului 2027. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Americanca Emma Navarro pune capăt sezonului, pentru a reveni la 100% în 2027

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judo: Ioan Dzițac s-a oprit în optimi la Mondialele de la Baku
Sportivul român Ioan Dzițac s-a oprit în optimile de finală ale cat. 73 kg, marți, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Dzițac l-a învins în primul tur pe moldoveanul Vlad Mitru, apoi a trecut de gambianul Faye Njie, însă a fost învins în sferturile de finală de Makhmadbek Makhmad
VIDEO Fotbal: Spania a învins Croația și s-a calificat în sferturile Ligii Națiunilor
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins Croația cu scorul de 2-1, marți seara, la Split. Gazdele au încercat să facă uitată catastrofa din meciul cu Anglia (0-7) și au deschis scorul, prin ''veteranul'' Ivan P
Handbal masculin: HC Buzău, învinsă în Spania, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă în deplasare de echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, cu 37-31 (20-11), marți seara, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a menținut echilibrul doar în primele cinci minute, după care gazdele s-au desprins, deși în inferio
VIDEO Baschet masculin: CS Dinamo București, debut cu stângul în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de formația spaniolă FIATC Girona cu scorul de 87-75 (23-19, 24-25, 18-19, 22-12), marți seara, în Pavello Fontajau din Girona, în meciul său de debut în Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Trecută printr-un tur preliminar, Dinamo s-a înclinat în ulti
Fotbal: România, surclasată de Spania cu 7-1, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata de tineret a României a fost umilită de echipa similară a Spaniei, cu scorul de 7-1 (4-1), marți seara, pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027. Tricolorii au jucat bine o jumătate de oră și au condus prin golul lui Rareș Burnete
Fotbal: 'Mulțumesc, Argentina!', a scris Messi, pe rețelele de socializare, înaintea ultimului meci în tricoul naționalei
Căpitanul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a transmis marți un mesaj de mulțumire țării sale, înainte de a disputa ultimul său meci în tricoul reprezentativei Albiceleste împotriva naționalei statului Benin, o zi istorică ce marchează sfârșitul unei cariere de peste două decenii la echipa națională, scrie EFE. 'Mulțu
Tenis: 'Voi reveni cu siguranță la Beijing, nu știu însă în ce calitate', spune Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a confirmat marți, după ce a câștigat al șaptelea său titlu la China Open, că va reveni la Beijing, deși nu știe încă 'în ce calitate' sa
Fotbal: Infantino, vizat într-un alt caz, privind eligibilitatea portarului naționalei RD Congo
Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o nouă situație care-l pune într-o lumină nefavorabilă, legată de o chestiune disciplinară privind Cupa Mondială 2026, de data aceasta referitoare la portarul echipei Republicii Democrate Congo, scrie DPA. Publicațiile The New York Times și Le Monde au relatat că avocații forului mondial de conducere a









