Tenismanul japonez Kei Nishikori, fost număr 4 mondial și finalist la US Open în 2014, și-a încheiat cariera, miercuri, la vârsta de 36 de ani, după ce a fost învins de americanul Frances Tiafoe, cu 6-4, 6-4, în prima rundă a turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, transmite AFP.
Nishikori, ajuns pe locul 436 în clasamentul ATP, a declarat la finalul meciului, în fața publicului, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe teren: ''Să joc în Japonia a fost mereu ceva special''.
''Mi-ar fi plăcut să ofer o performanță mai convingătoare. Însă, sunt fericit că am păstrat spiritul de luptă până la final. Sunt mândru că nu am renunțat și am jucat până la capăt'', a mai spus Nishikori, cu un zâmbet.
Nishikori a anunțat pe 30 aprilie că se va retrage la finalul sezonului, după o carieră afectată de accidentări.
Câștigător al turneului ATP 500 de la Tokyo în 2012 și 2014, cel mai bun jucător care a evoluat în circuitul masculin nu mai dispunea de clasamentul care să îi permită să intre direct pe tabloul principal sau să dispute calificări, însă organizatorii i-au oferit încă din luna iunie o invitație pentru a-i permite să își ia adio în țara natală.
Nishikori a fost primul jucător asiatic care a disputat o finală de Mare Șlem la simplu, fiind învins cu 6-3, 6-3, 6-3 de croatul Marin Cilic, la New York. Câteva luni mai târziu, în martie 2015, japonezul reușea cea mai bună clasare sa în ierarhia ATP (locul 4).
Medaliat cu bronz la JO de la Rio de Janeiro, în 2016, jucătorul născut la Matsue (sudul Japoniei) s-a calificat de patru ori la Turneul Campionilor (2014, 2015, 2016 și 2018).
De la ultimul său titlu din cele 12 pe care le are în palmares, obținut la Brisbane în 2019, accidentările l-au împiedicat să își continua cariera la cel mai înalt nivel. El a fost operat de două ori la cotul drept (2009 și 2019), precum și la șold (2022).
Nishikori a lipsit din circuit între octombrie 2021 și iunie 2023, după care a alternat între circuitul ATP și cel inferior (challenger). La ultimul său turneu de Mare Șlem el a fost învins în august în turul al treilea al calificărilor la US Open.
După Nishikori, alte două figuri importante ale circuitului masculin se vor retrage la finalul sezonului, elvețianul Stan Wawrinka, triplu câștigător de Mare Șlem, care va spune adio la turneul ATP 500 de la Basel (26 octombrie-1 noiembrie), și francezul Gael Monfils, care va juca ultima oară la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris (2-8 noiembrie).
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Tenis: Final de carieră pentru japonezul Kei Nishikori, învins în primul tur la Tokyo (ATP)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judo: Ioan Dzițac s-a oprit în optimi la Mondialele de la Baku
Sportivul român Ioan Dzițac s-a oprit în optimile de finală ale cat. 73 kg, marți, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Dzițac l-a învins în primul tur pe moldoveanul Vlad Mitru, apoi a trecut de gambianul Faye Njie, însă a fost învins în sferturile de finală de Makhmadbek Makhmad
VIDEO Fotbal: Spania a învins Croația și s-a calificat în sferturile Ligii Națiunilor
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins Croația cu scorul de 2-1, marți seara, la Split. Gazdele au încercat să facă uitată catastrofa din meciul cu Anglia (0-7) și au deschis scorul, prin ''veteranul'' Ivan P
Handbal masculin: HC Buzău, învinsă în Spania, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă în deplasare de echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, cu 37-31 (20-11), marți seara, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a menținut echilibrul doar în primele cinci minute, după care gazdele s-au desprins, deși în inferio
VIDEO Baschet masculin: CS Dinamo București, debut cu stângul în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de formația spaniolă FIATC Girona cu scorul de 87-75 (23-19, 24-25, 18-19, 22-12), marți seara, în Pavello Fontajau din Girona, în meciul său de debut în Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Trecută printr-un tur preliminar, Dinamo s-a înclinat în ulti
Fotbal: România, surclasată de Spania cu 7-1, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata de tineret a României a fost umilită de echipa similară a Spaniei, cu scorul de 7-1 (4-1), marți seara, pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027. Tricolorii au jucat bine o jumătate de oră și au condus prin golul lui Rareș Burnete
Fotbal: 'Mulțumesc, Argentina!', a scris Messi, pe rețelele de socializare, înaintea ultimului meci în tricoul naționalei
Căpitanul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a transmis marți un mesaj de mulțumire țării sale, înainte de a disputa ultimul său meci în tricoul reprezentativei Albiceleste împotriva naționalei statului Benin, o zi istorică ce marchează sfârșitul unei cariere de peste două decenii la echipa națională, scrie EFE. 'Mulțu
Tenis: 'Voi reveni cu siguranță la Beijing, nu știu însă în ce calitate', spune Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a confirmat marți, după ce a câștigat al șaptelea său titlu la China Open, că va reveni la Beijing, deși nu știe încă 'în ce calitate' sa
Fotbal: Infantino, vizat într-un alt caz, privind eligibilitatea portarului naționalei RD Congo
Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o nouă situație care-l pune într-o lumină nefavorabilă, legată de o chestiune disciplinară privind Cupa Mondială 2026, de data aceasta referitoare la portarul echipei Republicii Democrate Congo, scrie DPA. Publicațiile The New York Times și Le Monde au relatat că avocații forului mondial de conducere a









