Selecționerul Roberto Mancini s-a arătat mulțumit de faptul că Italia 'a jucat ca o echipă' în remiza, 1-1, cu Franța, în Liga Națiunilor, el considerând acest lucru 'un nou pas înainte în parcursul nostru', informează site-ul Football Italia.
'Știam că va fi un meci foarte greu, mai ales la început, dar nu i-am lăsat să-și creeze multe ocazii, chiar dacă au avut o posesie mai bună', a declarat Mancini pentru RAI Sport.
Alessandro Bastoni a marcat pentru al doilea meci consecutiv, la primele sale apariții de la barajul pentru Cupa Mondială din Bosnia-Herțegovina, fundașul anulând avantajul adus de lovitura liberă deviată a lui Michael Olise.
'Am jucat ca o echipă, atacând și apărându-ne împreună, așa că este cu siguranță o seară foarte pozitivă pentru noi. Mi-am dorit ca acesta să fie un nou pas înainte în parcursul nostru. Mi-a plăcut faptul că am încercat să jucăm fotbal, în ciuda faptului că am întâlnit o echipă extraordinară a Franței, plină de campioni. Am avut momente în care am suferit, dar am încercat mereu să marcăm ori de câte ori am avut ocazia, așa că acest lucru este foarte bun', a spus selecționerul Squadrei Azzurra.
'Am văzut și lucruri bune în repriza a doua împotriva Belgiei, dar, desigur, rezultatele schimbă modul în care oamenii evaluează meciurile', a afirmat Mancini pentru Sky Sport Italia.
'Gigio (Donnarumma - n.r.) ne-a salvat în câteva rânduri, dar am jucat atunci când a trebuit și ne-am creat ocazii pe parcursul întregului meci. Știu că, prin muncă, acești băieți pot clădi o echipă națională extraordinară. Va fi nevoie de timp, vor exista momente mai bune și altele mai puțin bune, dar e nevoie de timp', a mai spus tehnicianul.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal - Liga Națiunilor: Italia 'a jucat ca o echipă', a remarcat selecționerul Roberto Mancini

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judo: Ioan Dzițac s-a oprit în optimi la Mondialele de la Baku
Sportivul român Ioan Dzițac s-a oprit în optimile de finală ale cat. 73 kg, marți, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Dzițac l-a învins în primul tur pe moldoveanul Vlad Mitru, apoi a trecut de gambianul Faye Njie, însă a fost învins în sferturile de finală de Makhmadbek Makhmad
VIDEO Fotbal: Spania a învins Croația și s-a calificat în sferturile Ligii Națiunilor
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins Croația cu scorul de 2-1, marți seara, la Split. Gazdele au încercat să facă uitată catastrofa din meciul cu Anglia (0-7) și au deschis scorul, prin ''veteranul'' Ivan P
Handbal masculin: HC Buzău, învinsă în Spania, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă în deplasare de echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, cu 37-31 (20-11), marți seara, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a menținut echilibrul doar în primele cinci minute, după care gazdele s-au desprins, deși în inferio
VIDEO Baschet masculin: CS Dinamo București, debut cu stângul în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de formația spaniolă FIATC Girona cu scorul de 87-75 (23-19, 24-25, 18-19, 22-12), marți seara, în Pavello Fontajau din Girona, în meciul său de debut în Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Trecută printr-un tur preliminar, Dinamo s-a înclinat în ulti
Fotbal: România, surclasată de Spania cu 7-1, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata de tineret a României a fost umilită de echipa similară a Spaniei, cu scorul de 7-1 (4-1), marți seara, pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027. Tricolorii au jucat bine o jumătate de oră și au condus prin golul lui Rareș Burnete
Fotbal: 'Mulțumesc, Argentina!', a scris Messi, pe rețelele de socializare, înaintea ultimului meci în tricoul naționalei
Căpitanul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a transmis marți un mesaj de mulțumire țării sale, înainte de a disputa ultimul său meci în tricoul reprezentativei Albiceleste împotriva naționalei statului Benin, o zi istorică ce marchează sfârșitul unei cariere de peste două decenii la echipa națională, scrie EFE. 'Mulțu
Tenis: 'Voi reveni cu siguranță la Beijing, nu știu însă în ce calitate', spune Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a confirmat marți, după ce a câștigat al șaptelea său titlu la China Open, că va reveni la Beijing, deși nu știe încă 'în ce calitate' sa
Fotbal: Infantino, vizat într-un alt caz, privind eligibilitatea portarului naționalei RD Congo
Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o nouă situație care-l pune într-o lumină nefavorabilă, legată de o chestiune disciplinară privind Cupa Mondială 2026, de data aceasta referitoare la portarul echipei Republicii Democrate Congo, scrie DPA. Publicațiile The New York Times și Le Monde au relatat că avocații forului mondial de conducere a









