Selecționata de fotbal a Uruguayului a surclasat India cu 6-1, marți, într-un meci amical disputat în deplasare.

Darwin Nunez (11 - penalty), Maximiliano Araujo (28, 59), Rodrigo Zalazar (53), Juan Sanabria (71) și Rodrigo Aguirre (86) au marcat golurile sud-americanilor, în timp ce pentru gazde a punctat Anirudh Thapa (22).

Reprezentativa Mexicului continuă parcursul neconvingător sub comanda noului selecționer Rafael Marquez, cu un eșec pe teren propriu, 0-2 cu Chile. Maximiliano Gutierrez (54) și Vicente Pizarro (65) au marcat golurile chilienilor.

''El Tri'' are două egaluri și două înfrângeri în cele patru meciuri cu Marquez selecționer.

Într-un meci direct între celelalte două gazde ale Cupei Mondiale din această vară, SUA a învins Canada cu 1-0.

Iordania și Venezuela au încheiat nedecis, 0-0, într-o partidă în care fundașul Mo Abualnadi (Corvinul Hunedoara) a jucat min. 85 la iordanieni.

Rezultatele meciurilor amicale de marți:
Coreea de Sud - Uzbekistan 2-0
Au marcat: Heung-min Son 6, Se-hun Oh 60.

China - Tadjikistan 0-1
A marcat: Vahdat Hanonov 53.

India - Uruguay 1-6
Au marcat: Anirudh Thapa 22, respectiv Darwin Nunez 11 - penalty, Maximiliano Araujo 28, 59, Rodrigo Zalazar 53, Juan Sanabria 71, Rodrigo Aguirre 86.

Rusia - Nigeria 3-3
Au marcat: Leci Sadulaev 30, Matvei Kisliak 45+2, Aleksei Miranciuk 54, respectiv Kelechi Iheanacho 10, Peter Edokpolor 78, Akor Adams 90+4.

Algeria - Niger 2-1
Au marcat: Mohamed Belloumi 53, Ramy Bensebaini 73 - penalty, respectiv Konan Ndri 12.

Iordania - Venezuela 0-0

Argentina - Benin 3-0
Au marcat: Nicolas Otamendi 48, Nico Paz 60, Lionel Messi 70 - penalty.

Columbia - Peru 2-0
Au marcat: Samuel Velazquez 57, Daniel Arcila 90+2.

SUA - Canada 1-0
A marcat: Justin Ellis 29.

Mexic - Chile 0-2
Au marcat: Maximiliano Gutierrez 54, Vicente Pizarro 65.
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Simona Aruştei)