Fostul internațional elvețian Ramon Vega a anunțat miercuri că dorește să candideze la președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) contra actualului conducător al organizației, Gianni Infantino, contestat tot mai mult în ultimele luni, transmite AFP.
Vega, în vârstă de 55 de ani, și-a anunțat de mai multe ori intenția, ultima oară în 2022, fără a duce până la capăt procesul de candidatură, care cere, printre altele, susținere din partea cel puțin cinci din cele 211 federații membre.
''Situația a evoluat mult de atunci'', a declarat Vega pentru AFP, apreciind că federațiile ''sunt mult mai deschise la schimbare'' ca la precedentele sale tentative.
În programul său, fostul fundaș elvețian, care a jucat în carieră la Tottenham sau Celtic, explică faptul că vrea să ''unească din nou familia fotbalului, să readucă încredere, stabilitate și să modernizeze guvernanța FIFA''.
Aflat la conducerea fotbalului mondial din 2016, italo-elvețianul Gianni Infantino, 56 ani, rămâne marele favorit la alegerile pentru președinția FIFA din 18 martie 2027, de la Rabat, în ciuda criticilor care l-au vizat după anunțarea unui proiect, eșuat deja, de creare a unei societăți comerciale deschise investitorilor privați. Infantino trebuie să facă față unui front comun format de confederațiile europeană (UEFA), nord-americană (CONCACAF) și asiatică (AFC), dar fără un candidat deocamdată. Date limită pentru depunerea candidaturilor este 18 noiembrie.
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Fostul internațional elvețian Ramon Vega vrea să candideze la președinția FIFA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Guardiola va asista la meciul lui Manchester City cu PSG din Liga Campionilor
Antrenorul Pep Guardiola, în prezent fără echipă, va asista la meciul de săptămâna viitoare dintre Manchester City și Paris Saint-Germain, din Liga Campionilor la fotbal, pentru a-și arăta sprijinul față de clubul englez, după ce vinovăția acestuia a fost confirmată în cazul neregulilor financiare, scrie EFE. Potrivit presei
Fotbal: Corinthians s-a despărțit de antrenorul Fernando Diniz
Antrenorul Fernando Diniz a fost demis de clubul brazilian de fotbal Corinthians după numai șase luni în funcție, a anunțat, miercuri, gruparea din Sao Paulo, citată de Xinhua. Anunțul a venit după un eșec cu Internacional Porto Alegre (1-2), în urma căruia Corinthians se află pe locul 16 din 20 de echipe din prima ligă braziliană
Fotbal: Cristiano Ronaldo, către Messi - 'Tot respectul meu pentru ce ai realizat cu Argentina'
Starul portughez Cristiano Ronaldo a reacționat miercuri la mesajul de adio postat de fotbalistul Lionel Messi pe rețelele de socializare și și-a exprimat ''respectul'' pentru tot ceea ce a realizat argentinianul cu echipa sa națională, de la care și-a luat rămas bun marți într-un amical împotriva Beninului (3-0), scrie EFE.
Candidatura Budapestei pentru Jocurile Olimpice din 2036, susținută de 64% dintre maghiari
Aproape două treimi dintre maghiari susțin o candidatură a capitalei Budapesta la găzduirea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară din 2036, conform unui sondaj organizat de agenția Median, transmite Xinhua. Directorul executiv al Median, Endre Hann, a declarat agenției maghiare de stat MTI că 64% dintre respondenți s-au pronunțat ''
Fotbal: Șeful CONMEBOL îl provoacă pe Messi să joace în Copa Libertadores
Președintele Confederației sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Dominguez, i-a propus miercuri lui Lionel Messi să joace în Copa Libertadores, după ce a menționat că acest trofeu este ''singurul lucru care îi lipsește'' pentru a-și completa cariera internațională de succes, scrie EFE. ''Cred că sing
Box: Trei românce și-au asigurat medalii la Europenele Under-17
Trei pugiliste române și-au asigurat medalii, miercuri, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru): Daniela Ionică, Alessia Onofraș și Andreea Soare. La cat. 46 kg, Daniela Ionică a învins-o în sferturile de finală pe sportiva georgiană Barbare Ciociua, la puncte (3-2), iar în semifinale o va &ici
Judo: Adrian Șulcă, învins în primul tur la Mondialele de la Baku
Sportivul român Adrian Șulcă a pierdut, miercuri, în primul tur al cat. 81 kg, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Campion european și mondial de juniori în 2021, Șulcă a fost învins de muntenegreanul Jahja Nurkovic. Medalia de aur a revenit georgianului Tato Grigalașvili, după o fi
Fotbal feminin: România, învinsă de Scoția cu 3-0 în preliminariile Campionatului European U17
Selecționata României a fost învinsă de formația Scoției cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri, pe Broadwood Stadium din Cumbernauld (Scoția), în primul său meci din Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-17 din 2027. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de Lucy Hope (14, 21) și Saoirse Coyle









