Jucătorii români de tenis Filip Cristian Jianu și Radu Mihai Papoe s-au calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro.

Jianu (25 ani, 289 ATP) a trecut de un adversar venit din calificări, italianul Federico Iannaccone (27 ani, 587 ATP) cu 6-3, 6-4, după o oră și 33 de minute.

Următorul adversar al lui Jianu va fi cehul Zdenek Kolar (29 ani, 196 ATP), al doilea favorit, care are 2-1 în meciurile directe.

Papoe (24 ani, 326 ATP) l-a învins pe italianul Michele Ribecai (23 ani, 282 ATP) cu 6-3, 6-4, după o oră și 37 de minute.

În optimi, Papoe va înfrunta alt italian, pe Luca Potenza (26 ani, 528 ATP).

Fiecare român și-a asigurat un cec de 910 și 4 puncte ATP.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)