Fostul fotbalist român Flavius Domide a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, a anunțat clubul UTA Arad, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Fotbalist-simbol al echipei UTA în anii 1960-1970, cel supranumit 'Copilul teribil al fotbalului arădean' și-a legat cariera de clubul roș-alb. E considerat liderul generației care a adus pe malurile Mureșului ultimele două titluri naționale, momentul Feyenoord sau primăvara europeană din 1972. A oferit mereu momente de magie pentru un public care l-a iubit și pe care l-a iubit, la rândul lui.

Flavius Domide s-a născut la Arad pe 7 mai 1946 și a început fotbalul la UTA pe când avea 11 ani. Crescut la juniori de Coco Dumitrescu, a fost rapid remarcat de Cibi Braun, antrenorul primei echipe la acea vreme. Odată pătruns în circuit, în timpul sezonului 1965-1966, avea să rămână piesă fixă în ofensivă și favorit al tribunei până în anul 1979.
A fost și om de echipă națională, parte inclusiv din trupa calificată la Cupa Mondială din Mexic 1970.

După retragerea de pe gazon, a ocupat banca tehnică, mai întâi la Centrul de Copii și Juniori al clubului, apoi secund și principal al primei echipe. De numele lui se leagă revenirea formației arădene pe prima scenă în anul 1993. Câțiva ani mai târziu, a acceptat poziția de președinte.

În 2016, a primit cea mai înaltă distincție pe care o oferă conducerea orașului, titlul de 'Cetățean de Onoare'. Iar în 2022, la puține zile după ce împlinise 76 de ani, a fost aplaudat la scenă deschisă de întreaga Arenă ''Francisc Neuman'', când a dat lovitura de începere a meciului UTA - CS Mioveni.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: UTA Arad/Facebook