Sportiva română Amalia Lică, vicecampioană mondială în proba de măciuci, a câștigat, luni, medalia de bronz la individual compus la Campionatul Mondial al Cluburilor, care are loc la Tokyo, Japonia, a declarat, pentru AGERPRES, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu.
Echipa Dandri România, antrenată de Adriana Mitroi, a terminat competiția pe locul 5 din 18 cluburi participante.
'Suntem în Japonia la Campionatul Mondial al cluburilor și chiar acum s-a terminat concursul în care Amalia Lică a câștigat medalia de bronz în finala individuală. Suntem foarte fericite pentru că a concurat cu Taisia Onofriciuk, cu Rin Keys, campioana europeană, respectiv vicecampioana mondială, a fost o companie selectă aici. Această medalie înseamnă o reconfirmare a valorii, având în vedere că a fost Campionatul Mondial al cluburilor. Au fost 18 țări participante, cu o participare valoroasă. Au fost medaliate mondiale, iar Amalia Lică s-a ținut foarte bine pe toate cele patru zile de concurs, deși a fost un concurs obositor. Și cu toate astea a terminat pe poziția a treia la individual compus. Iar echipa Dandri România, antrenată de Adriana Mitroi, a terminat pe locul 5 din 18 echipe', a declarat Irina Deleanu.
Președinta FRGR a precizat că vicecampioana mondială Amalia Lică începe să devină un nume important în gimnastica ritmică mondială: 'Amalia Lică începe să devină un nume important în gimnastică ritmică. De altfel, în calificări a obținut cel mai mare punctaj din concurs. Adică mai mult decât rusoaicele. Chiar și aici a bătut-o pe Maria Borisova și a obținut punctaj mai mare ca ea'.
Sportiva română Amalia Lică (16 ani) este vicecampioană mondială la măciuci, ea câștigând în luna august medalia de argint în finala la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică de la Rio de Janeiro.
România mai câștigase o singură medalie la Mondiale, în 1992 (Bruxelles), la coardă, prin Irina Deleanu, actuala o președintă a Federației Române de Gimnastică Ritmică.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Gimnastică ritmică: Amalia Lică a câștigat bronzul la Campionatul Mondial al Cluburilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









