Fotbalistul Alexandru Musi a afirmat, duminică, după derby-ul cu Rapid, pierdut cu scorul de 0-2, că formația sa, Dinamo București, a făcut un joc bun, acesta fiind un aspect pozitiv.

'E o atmosferă proastă la noi. Chiar dacă am făcut un joc bun, din păcate nu am reușit să luăm cele trei puncte. A fost un derby frumos, cu atmosferă frumoasă, am controlat jocul, dar nu avem ce să facem. Acum ne concentrăm pe următorul meci, să o luăm pas cu pas. Au avut și noroc la faza mingea scoasă de Koljic, dar norocul face parte din joc, nu avem ce face. Am luat acel gol din fază fixă și ne-am destabilizat acolo eu sunt de părere că am făcut un joc bun și eu acest joc ca pe o chestie pozitivă', a declarat Musi la televiziunile deținătoare de drepturi.

'Sper ca suporterii să vină în continuare, să ne susțină. Așa este fotbalul, noi vom fi concentrați în continuare, ne vom da viața pentru Dinamo, să ajungă din nou acolo sus', a completat acesta.

FC Rapid București a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Rapid s-a impus în acest derby, în care Dinamo a fost gazdă, prin autogolul lui Eddy Gnahore (59) și reușita lui Cristian Manea (74), deși a jucat ultima parte a meciului în inferioritate numerică, după eliminarea lui Cătălin Vulturar (68).

Dinamo a pierdut primul său meci acasă în acest sezon.

Rapid are trei victorii consecutive după eșecul cu FC Hermannstadt.
AGERPRES/ (A, AS - editor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)