Portarul echipei Rapid, Marian Aioani, a declarat, duminică seara, după victoria cu Dinamo, cu scorul de 2-0, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că fiecare dintre jucătorii giuleșteni s-a sacrificat pentru această victorie în derby.

'Fiecare dintre noi s-a sacrificat în această seară pentru echipă. A fost o seară grea, pentru că Dinamo este o echipă foarte bună. Știam că ei încearcă să joace fotbal, să construiască de la portar, să arunce mingi în careu, dar cred că în această seară ne-a ieșit exact așa cum am planificat', a declarat Aioani la televiziunile deținătoare de drepturi.

'Chiar și în prima repriză am jucat destul de bine, am început bine în primele 20 de minute, am avut ocazii clare de gol. Poate trebuie să mai lucrăm pe faza de construcție, pe circulația mingii pentru că avem nevoie de lucrul acesta. Avem opt luni împreună și omogenitatea cred că este unul dintre atuurile noastre în acest sezon', a adăugat acesta.

FC Rapid București a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Rapid s-a impus în acest derby, în care Dinamo a fost gazdă, prin autogolul lui Eddy Gnahore (59) și reușita lui Cristian Manea (74), deși a jucat ultima parte a meciului în inferioritate numerică, după eliminarea lui Cătălin Vulturar (68).

Dinamo a pierdut primul său meci acasă în acest sezon.

Rapid are trei victorii consecutive după eșecul cu FC Hermannstadt.
AGERPRES/ (A, AS - editor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)